Decembrie 13, 2019

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Regizorul Oleg Senţov, premiul Saharov din partea Parlamentului European: Rusia şi Putin vor să vadă Ucraina îngenuncheată

26 Noiembrie 2019 15:01 83 0

Regizorul şi scriitorul ucrainean Oleg Senţov, eliberat în urmă cu trei luni dintr-o închisoare rusă, unde se afla de cinci ani, a primit marţi, în plenul Parlamentului European, premiul Saharov pentru libertatea de exprimare pe anul 2018. În discursul ţinut, el a acuzat Rusia şi pe Vladimir Putin că vor să „îngenuncheze” Ucraina şi a cerut europarlamentarilor să nu aibă încredere în liderul rus.

Vădit emoţionat, Senţov a declarat în plenul PE: „Accept acest premiu, nu ca o onoare personală, ci ca pe o distincţie în numele tuturor prizonierilor ucrainieni din închisorile ruse, mai ales pentru cei care sunt încă acolo, pentru toţi soldaţii care luptă pentru independenţa noastră”.

„Nu am încredere în Putin şi vă cer să nu aveţi nici dumneavoastră. Rusia şi Putin vor să vadă Ucraina îngenuncheată. Nu vor să aplice principiile statului de drept. u vom ceda, vom lupta până la capăt. (...) Problemele noastre sunt mai complexe, mai grave decât ale Uniunii Europene. Ne-am dori să avem problemele pe care le aveţi dumneavoastră. Cred că Uniunea Europeană este un exemplu pentru noi toţi. Ucraina este o ţară extrem de eurofilă. E singura cale de supravieţuire”.

La o conferinţă de presă pe care a susţinut-o ulterior, împreună cu preşedintele PE, David Sassoli, el a subliniat că Putin nu poate fi de încredere în nicio chestiune, a explicat că ceea ce va crea de acum înainte nu va fi legat de contextul politic, dar că lupta lui pentru a combate agresiunea Rusiei va continua.

„Vreau doar să mulţumesc întregii prese care a scris despre Ucraina şi despre ce se întâmplă în închisorile din Rusia. Mulţumită vouă am fost eliberaţi şi ne putem continua munca”, a afirmat Senţov.

Despre cum a primit vestea că i-a fost acordat acest premiu, a spus: „Mi-a fost trimisă o scrisoare. Eram după greva foamei şi nu mi-a afectat viaţa atunci. Premiul Saharov este irelevant în inchisoare. (...) Voi face tot ce e posibil pentru a combate agresiunea Rusiei, însă filmele mele nu vor fi legate de contextul politic”.

El a reiterat faptul că „trebuie să avem de-a face, să înfruntăm agresiunea Rusiei şi cu Putin, care este duşmanul nostru. Până nu ne înapoiază teritoriul şi oamenii, nu avem ce discuta”.

„Am fost arestat când îmi începeam cariera de regizor. Am fost premiat acum pentru lupta împotriva sistemului care face oamenii nefericiţi, însă nu fac filme relevate social sau politic”, a mai explicat Senţov.  

Oleg Senţov (Sentsov), în vârstă de 43 de ani, a fost ales de liderii grupurilor politice din Parlamentul European dintr-o listă scurtă pe care s-au mai aflat activistul marocan încarcerat Nasser Zefzafi şi un grup de ONG-uri care salvează migranţi de pe Marea Mediterană.

Senţov a fost închis în 2015 pentru că ar fi plănuit un atac terorist în Rusia după ce Federaţia a anexat Peninsula Crimeea. El a negat acuzaţiile şi a spus că această condamnare este motivată politic.

În semn de protest faţă de condamnarea la 20 de ani de închisoare, Senţov a făcut greva foamei, în 2018, timp de 145 de zile.

El a fost eliberat în luna august a acestui an, ca parte a unui schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina.

Premiul Saharov a fost acordat prima dată în 1988.

© 2019 NewsIN