Decembrie 13, 2019

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Muzeul Național de Artă a Moldovei aniversează 80 de ani de la fondare

27 Noiembrie 2019 07:26 70 0

Muzeul Național de Artă a Moldovei aniversează săptămâna aceasta 80 de ani de la fondarea instituției.

Cu acest prilej ieri a avut loc dezvelirea plăcii comemorative a lui Auguste Baillayre, artist plastic, profesor și primul custode-șef al Pinacotecii municipale, instituită în 1939, transmite stiri.md.

Prezent la eveniment, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici a oferit angajaților instituției Diplomele Guvernului și Diplomele Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, pentru contribuție substanțială adusă la promovarea, valorificarea și cercetarea patrimoniului cultural național. 

În context, oficialul a menționat că Muzeul Național de Artă a Moldovei a contribuit prin activitatea sa expozițională diversă la promovarea culturii naționale atât la nivel național cât și internațional.

Menționăm că în perioada 25-26 noiembrie, Muzeul Național de Artă a Moldovei a organizat mai multe activități:  Conferința științifică anuală a  MNAM; ceremonia de donație a lucrării „Portretul actriței Corina Constantinescu” de Camil Ressu (1880-1962); un recital de muzică cu actorii și Orchestra de Cameră a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, dirijor Serghei Racenco; inaugurarea expoziției-concurs a desenelor copiilor „Povestea muzeului meu”; lansarea monografiei „Artele frumoase din Basarabia în sec. XX”, autor  Tudor Stavilă; vernisajul expoziției „Auguste Baillayre și contemporanii”.

 

 

 

sursa: stiri.md

© 2019 NewsIN