Decembrie 13, 2019

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Un spectacol în memoria cantautorului Anatol Dumitraș va avea loc la Chișinău

28 Noiembrie 2019 08:20 78 0

Un spectacol cu genericul "In Memoriam Anatol Dumitraș" va avea loc duminică, 1 decembrie, la 18.00, la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” din Chișinău, informează  MOLDPRES.

Evenimentul este organizat cu scopul omagierii regretatului artist și valorificării operei celui care a cântat șlagărele „Polițist”, „Roata Vieții”, „Dulce-i vinul”, lansând cinci albume și susţinând concerte în 57 de ţări. A fost solist în formațiile „Bucuria”, „Legenda”, „Plai”, iar începând cu anul 1993 - solist al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.

Cele mai cunoscute melodii din repertoriul lui Anatol Dumitraș vor fi interpretate în cadrul spectacolului de către cântăreți Victoria Lungu, Lenuța Burghilă, Anatol Mârzenco, Stela Mitriuc, Adrian Ursu, Cornelia Ștefăneț & Valeria Tabarcea, Sergiu Țurcanu, Diana Rotaru, Ady Carp, Carolina Prepeliță, Alexandru Cibotaru, Angela Roșcovan, Elena Ter, Aurel Chirtoacă, Mariana Mihăilă, Oleg Ababii, Roxana, Liliana Prado, Tudor Vdovicenco și Ion Trifan.

Vineri, 29 noiembrie, la ora 18.30, Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” își așteaptă publicul la concertul aniversar al Fundației Angelus Moldova, la 20 de ani de activitate. Pe scenă vor evolua: Just Friends Dance Academy, Pasha Parfeni,  formațiile ”Brio Sonores”, ”Akord”,  ”X Factor” din  Romania, Olga Verbițchi, cantautorul Ion Rață ș.a. În premieră pentru publicul larg - Adrian Ursu și Orchestra.

Resursele financiare colectate în urma vânzării de bilete vor fi direcționate spre asigurarea continuității prestării serviciilor de îngrijiri paliative de calitate tuturor pacienților Hospice Angelus, inclusiv micuților internați în Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice "Casa Angelus" din satul Isacova, Orhei.

În aceeași zi, la ora 18.30, la Sala cu Orgă din Chișinău va avea loc un spectacol în memoria profesorului de canto Vladimir Vichilu. Vor participa discipolii profesorului de canto Vladimir Vichilu: Andrei Jelihovschi,  Marina Dobrescu, Natalia Moscovciuc, Cristina Mândrean, Virinela Pârnău, Ana Cucereavâi, Veaceslav Chiriliuc, Andrei Otean ș.a., susținuți de Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet "Maria Bieșu", dirijor Nicolae Dohotaru. Intrarea la spectacol este liberă.

Tot vineri, la 18.00, la Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” va fi jucat spectacolul ”Vestul singuratic” de Martin McDonagh, la Teatrul ”Luceafărul” – spectacolul ”Testamentul” de Gheorghe Urschi, iar la 18.30, la Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A.P. Cehov” – spectacolul ”Selfie cu scleroză” de Alexandr Volodarskii.

Sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18.00, Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” readuce în scenă spectacolul ”Vestul singuratic”, Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A.P. Cehov” – spectacolul ”Pasiunea Maddalenei”, dramă în două acte de Don Nigro, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” – spectacolul ”Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, Teatrul ”Luceafărul” – spectacolul Tequila Boom” după Neil Simon, iar la 18.30, Teatrul ”Luceafărul” – spectacolul ”Arta conviețuirii” de Yasmona Reza și la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul ”Citind pentru Auschwitz”, după romanul ”Cititorul” de Bernard Schlink și Teatrul ”Ginta Latină” – spectacolul ”Furtuna” de William Shakespeare.  

În aceeași zi, la ora 18.00, în Sala Mică a Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici” va avea loc un concert coral, în cadrul căruia va răsuna muzică ale comunităților etnice care locuiesc pe teritoriul R. Moldova.

Duminică, 1 decembrie, la ora 17.00, la Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va fi jucat spectacolul ”Rigoletto”, operă în trei acte de Giuseppe Verdi,  la 18.00, la Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” – spectacolul ”Vestul singuratic” de Martin McDonagh, la 18.30, la Teatrul Național ”Eugene Ionesco” – spectacolul ”Capra cea bună...” de Matei Vișniec și la 19.00, la Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul ”Citind pentru Auschwitz".

© 2019 NewsIN