Decembrie 13, 2019

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Gările auto au ajuns în prag de insolvenţă

28 Noiembrie 2019 08:37 94 0

Auditorii Curţii de Conturi constată că la aproape un an de la concesionarea întreprinderii de stat „Gările și Stațiile Auto”, aceasta a ajuns în criză financiară, ceea ce ar putea duce la insolvabilitatea întreprinderii.

În opinia auditorilor, decizia Agenţia Proprietăţii Publice (APP) de a semna un an în urmă cu SRL “Gările Auto Moderne”, contractul de parteneriat public-privat „Modernizarea și eficientizarea activității filialelor ÎS „Gările și Stațiile Auto”, nu a fost pe deplin justificată, transmite Mold-street.com

Asta în condițiile în care, în anii 2015-2018, întreprinderea înregistra un trend ascendent al cifrei de afaceri, se obţineau profituri, salariile creşteau şi se făceau şi investiţii. E adevărat că doar câteva milioane lei pe an se alocau în acest scop. 

„Cred că întrebarea mea e retorică: Care era sensul de a fi inițiat proiectul de parteneriat public-privat?”, a întrebat membra Curții de Conturi Marina Covali.

"Din concluziile studiului de fezabilitate, întreprinderea avea necesitatea de modernizare în valoare totală de 200 de milioane. Respectiv, nicidecum în 3 ani de zile, întreprinderea nu avea capacitatea să facă aceste investiții. Pentru asta era nevoie de un timp de circa 40 de ani", i-a răspuns Maria Șendilă, șefa Direcției parteneriat public-privat din cadrul APP. 

Altfel spus principalul argument a fost imposibilitatea întreprinderii de a moderniza toate filialele într-o perioadă scurtă de timp. Raportul a mai scos la iveală faptul că până a fi concesionată, peste 40% din imobilele gărilor auto nu erau înregistrate la Cadastru, lucru care a mirat membrii Curții de Conturi .

Este vorba de 51 de loturi de teren, de aproximativ 20 de hectare, care au fost transmise doar cantitativ.

„În mare parte, aceste terenuri sunt amplasate în zone de un interes comercial special. În contract nu s-a inclus o clauză privind schimbarea destinației”, a subliniat membrul Curții de Conturi Viorel Chetraru.

"Este un teren foarte larg pentru tot felul de mișmașuri și tot felul de acțiuni, la negru, de utilizare a activelor publice", a adăugat Marian Lupu, preşedintele Curţii. 

Un alt risc identificat se numără lipsa clauzelor contractuale care ar impune partenerul privat să păstreze statele de personal. În consecinţă tot personalul întreprinderii a fost disponibilizat, pentru a fost nevoită să achite circa 2 milioane lei

În consecinţă în urma implementării parteneriatului public-privat „Gările și stațiile auto” se află într-o situaţie financiară dificilă, în gestiunea acesteia au rămas doar datorii şi litigii de milioane lei şi riscă să intre în insolvenţă. 

Cât despe investiţiile efectuate de partenerul privat, apoi pnă pe 15 septembrie 2019, planul investițional aprobat pentru primul an investițional a fost realizat la nivel de circa 19%.  În acelaşi timp compania s-a angajat ca în trei ani să investească 200 de milioane lei. 

Auditorii au constatat că în cadrul parteneriatului supus auditului, controlul asupra modului de realizare a parteneriatului public-privat se efectuează prin intermediul Comisiei de monitorizare, care potrivit clauzelor contractului aferent urma a fi constituită în termen de 120 zile din data semnării contractului, dar partenerul public a instituit Comisia respectivă cu întârziere de 2 luni.

Amintim că pe 17 decembrie 2018, Agenția Proprietății Publice (APP) - în calitate de partener public și SRL “Gările Auto Moderne” - în calitate de partener privat, au semnat contractul de parteneriat public-privat „Modernizarea și eficientizarea activității filialelor ÎS „Gările și Stațiile Auto”.

Contractul de parteneriat public-privat, prevede că partenerul privat, pe parcursul a 3 ani de la semnarea contractului, urmează să asigure reconstrucția a 30 de gări și stații auto la standarde europene, iar la finele contractului toate activele parteneriatului vor fi transmise, cu titlu gratuit, în proprietatea partenerului public.

Dacă inițial Gările Auto Moderne SRL, avea în calitate de asociați compania Exfactor-Grup SRL (85%) și cetățeanul american Lluka Muco (15%), apoi la începutul lunii iunie 2019, firma a trecut în proprietatea Oksanei Demcenko din Ucraina.

La mijlocul lunii iunie 2019, Gările Auto Moderne SRL avea deja trei noi asociați: Oksana Demcenko cu 50%, omul de afaceri Franck Arif din Franța - 25% și firma Ramin-Lux SRL - 25%. Peste o lună și ceva, cota lui Franck Arif a fost preluată de Alexandru Vîlcu, care deține și 50% din Ramin-Lux SRL, și mai este asociat și la rețeaua de duty free DFM SRL, care anterior a făcut parte din imperiul lui Ilan Șor.

Menționăm că Ramin-Lux SRL, are doi asociați - Maria și Alexandru Vîlcu cu cote de 50%. Cât despre Oksana Demcenko, care deține 50% din capitalul Gările Auto Moderne SRL, apoi nu este clar deocamdată cine este și ce interese reprezintă.

 
 
© 2019 NewsIN