Ianuarie 29, 2020

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Politic

Procuratura Generală susține că nu intră în competențele sale să examineze denunțul preşedintelui Platformei „DA”, Andrei Năstase, privind verificarea surselor…
Delegaţia Moldovei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este pusă sub semnul întrebării. Şi asta pentru că Parlamentul de la…
Deputatul democrat Sergiu Sîrbu, vizat într-un dosar în care este bănuit de tentativă de corupere activă, afirmă că totul a…
Proiectele de lege şi iniţiativele de ordin social vor rămâne prioritare în activitatea Partidului Socialiştilor în Parlamentul Moldovei în sesiunea…
Grigore Cobzac spune că nu a discutat în prealabil cu reprezentanţii PUN şi că a aflat din presă despre retragerea…
Vicepreședintele parlamentului, Alexandru Slusari a expediat un demers în adresa Procuraturii Generale, a Centrului Național Anticorupție și a Agenției Proprietăți…
Partidul Democrat din Moldova și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu atacurile din partea opiniei publice la care sunt supuși membrii…
Partidul Unității Naționale (PUN) nu va participa la alegerile parlamentare noi din circumscripția nr.38, Hâncești. Anunțul a fost făcut, marți,…
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) urmează să se întâlnească cu fostul șef al Inspectoratului General de Poliție (IGP), Alexandru Pânzari.…
Platforma Demnitate și Adevăr va înregistra un proiect de hotărâre privind crearea unei comisii de anchetă parlamentară care va elucida…
Cauza penală în care este vizat deputatul democrat Sergiu Sîrbu este „un dosar politic până în măduva oaselor”. Mai mult,…
Peste 230.000 de dosare pentru redobândirea cetățeniei române depuse de moldoveni din 2017 până acum, se află în proces de…
Actualul director al SIS, Alexandr Esaulenco, ar urma să fie demis în viitorul apropiat, după ce "cineva de departe" i-a…
Curtea Constituțională (CC) a respins ca inadmisibilă sesizarea depusă de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru modificarea Legii cu…
Fostul şef al Inspectoratului General de Poliţie, Alexandru Pînzari, a fost demis ilegal. O decizie în acest sens a fost…
La scrutinul parlamentar din data de 15 martie, care se va desfășura în circumscripția nr.38, Hâncești, vor putea participa cel…
Liderul Mişcării Ecologiste din Moldova, Alecu Reniţă, este cel mai potrivit candidat pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, fiind…
Întreprinderea Metalferos urmează să fie privatizată. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Ion Chicu, luni, 27 ianuarie. Într-o postare pe…
Igor Dodon susține că a solicitat colegilor săi din administrația prezidențială să realizeze o analiză detaliată privind cheltuielile pentru deplasările…
Astfel, pe lângă cele două capete de acuzare, înaintate anterior, ”abuz de serviciu” și ”fals în acte publice”, procurorii au…
Angajații instituțiilor culturale se plâng că nu și-au ridicat salariile pentru luna decembrie și i-au cerut ministrului Educației, culturii și…
Președintele Igor Dodon dă peste cap teoria conducerii Guvernului, care spunea că interdicția aplicată mașinilor cu numere transnistrene nu a…
© 2019 NewsIN