Al Jazeera: La granița dintre România și Republica Moldova, medicii epuizați nu prevăd sfârșitul pandemiei. Situația vaccinărilor subliniază importanța hotarelor

0 51

În spitalul orașului Leova din Republica Moldova, amplasat pe malurile răului Prut, care formează granița cu România, medicii epuizați nu prevăd sfârșitul pandemiei: cazurile de COVID se înmulțesc, iar vaccinările abia au început, scrie Al Jazeera.

Primul cetățean al Republicii Moldova a fost vaccinat la începutul lunii martie – la mai bine de doua luni după ce țările membre ale Uniunii Europene au început să-și imunizeze cetățenii – și asta numai datorită donațiilor din România.

Cele două țări vorbesc aceeași limba, însă situația vaccinărilor subliniază importanța pe care o poate avea o graniță, notează Al Jazeera.

Până în prezent, Republica Moldova, țara care nu face parte din Uniunea Europeana a primit doze suficiente pentru abia 3% din populația sa, în timp ce România, membră a UE din 2007, a administrat deja peste trei mlilioane de vaccinuri, mai multe decât întreaga populație a Republicii Moldova.

„Dacă România nu ar face parte din UE, cu siguranță i-ar fi fost mult mai greu să primească vaccinuri”, spune Sorin Ioniță, analist politic în cadrul grupului Expert Forum.

Prim-ministrul României, Florin Cîțu, a spus că gestionarea de către Comisia Europeana a achizițiilor a contribuit la evitarea „haosului” în care „cel mai mare ofertant” ar fi primit cele mai multe vaccinuri. Este unul din motivele pentru care Bucurestiul s-a abținut să critice modul de administrare a vaccinurilor în spațiul UE, spre deosebire de alti membri din est, precum Ungaria și Polonia, continuă Ioniță.

Republica Moldova, o parte a României până când Uniunea Sovietica a anexat-o în 1940, rămâne una dintre cele mai sărace țări din Europa și s-a bazat până acum pe donațiile de vaccinuri, aproximativ 72.000 până acum, de la București. A mai primit alte 38.000 de doze în cadrul mecanismului global COVAX, creat pentru susținerea țărilor sărace și în curs de dezvoltare să lupte împotriva pandemiei. În total, aceste vaccinuri donate ar fi suficiente pentru a vaccina aproximativ 110.000 de persoane cu cel puțin o doză, dintr-o populație de 3 milioane.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata