Ala Nemerenco, cu un mesaj către candidații de dreapta la alegerile prezidențiale

0 219

Ex-ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a vorbit despre scrutinul prezidențial și a venit cu un mesaj către candidații de dreapta, scrie sursa citată.

„Mi-am dat cuvântul că nu o să mă bag în politică și nici într-un partid, chiar și cel mai, cel mai, care ar putea să fie creat chiar și de sfinții coborâți din cer… În special după dezamăgirile din 2016. Deși în viața mea am avut atâtea posibilități să fiu acolo. Si Slavă Domnului că nu am fost! Așa că cuvântul mi-l țin. De aceea nu mă consider în drept să vin cu apeluri, cu sfaturi referitor la candidații dreptei. Deși unii din ei ar trebui să înțeleagă că nu e timpul să-și scoată partidul la plimbare ca pe un cățel ca să testeze care e cota lui pe piață, prea mare e lupta și miza acum. După ce vor acumula vreo 1,9%, chiar dacă par niște oameni de treabă, testul îi va costa exact cât pentru înmormântarea partidului și rușinea cu care se vor acoperi ei și idealurile frumoase. Dar, decizia le aparține.

Și acum despre esențial. Cum spuneam, avem deja înregistrați în cursă candidații de dreapta – atâți cât sunt. Cu șanse diferite. Cercul e închis, alții nu vin. Eu fără să-i critic, fără să-i laud, vreau să-i rog tare mult ceva. Dacă toți au programe pentru popor și-și doresc eliberarea acestuia din corupție, sărăcie și mizerie, și eu chiar îi cred, pot ei să facă un efort fiecare separat sau împreună, cum doresc, dar să-l dea jos pe marele candidat “in”-dependent Dodon din primul tur? Da sau nu?

Dar noi, dragi concetățeni, putem să ne mobilizăm și să punem punct pe marele maher din turul I? Turul II să fie unul calm și fără fraude.
O să vă întrebați ce am eu cu el. Vă spun deschis – nu o să-i iert niciodată moartea oamenilor dragi mie – rudelor și colegilor medici din cauza implicării sale în și așa destul de proastă gestionare a epidemiei. Asta pe lângă toate păcatele sale istorice”, a declarat Ala Nemerenco.

Menționăm că alagerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie curent.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata