Alexandr Stoianoglo vrea judecători specializați pe „furtul miliardului”

0 64

Procurorul General intervine cu inițiativa instituirii completelor de judecători, specializați în examinarea dosarelor vizând ”furtul miliardului” și a celor conexe. Despre această inițiativă, Alexandr Stoianoglo a sesizat deja Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, care urmează să examineze subiectul și să adopte o decizie în acest sens, scrie sursa citată.

Potrivit unui comunicat de presă al PG, Inițiativa prevede crearea completelor la nivelul Judecătoriei mun.Chişinău (sediile Ciocana și Buiucani) şi Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău, cu desemnarea judecătorilor specializați în soluționarea acestor categorii de dosare.

În mod special, potrivit Procurorului General, implementarea respectivului proiect este dictat de necesitatea accelerării procedurii de examinare judecătorească a acestor categorii de dosare care trenează pe rolul instanțelor de mai bine de 5 ani.

„Societatea deja de mult timp așteaptă rezultate pe acest caz. S-a întârziat nepermis de mult în aflarea adevărului și trebuie să intervenim ca lucrurile să se miște, iar cei vinovați sa-și primească pedepsele”, a mai menționat Alexandr Stoianoglo.

În opinia Procurorului General, o asemenea stare de lucruri este de actualitate mai ales acum, când Procuratura Anticoruție și PCCOCS au în gestiune, inclusiv în faze avansate de finalizare, mai multe cauze penale de corupție și conexe fenomenului, care sunt parte integrantă a dosarului penal, generic numit ”furtul miliardului”. Odată transmise în judecată, este imperativ ca ele să fie examinate competent și într-un ritm accelerat de către complete de judecători specializați.

Acest dosar complex este de o rezonanță social sporită, cu impact major asupra bugetului țării și în care figuranții sunt actuali sau foști înalți demnitari de stat. Republica Moldova nu își poate permite experiențe și instruiri în legătură cu aceste dosare, motiv pentru care, în soluționarea lor urmează a fi implicați cei mai bine instruiți ofițeri de urmărire penală, procurori și judecători.

O altă latură sensibilă a acestor dosare ține de felul în care va avea loc gestionarea examinării judiciare a acestor dosare, or, asigurarea continuității judecării va constitui criterii atât de eficiență, cât și de rezultat.

Potrivit lui Alexandr Stoianoglo: „Având experiența specializării judecătorilor în domeniul combaterii traficului de ființe umane, credem că specializarea judecătorilor și în domeniul crimelor financiar-bancare va aduce un plus de valoare administrării justiţiei, prin asigurarea calităţii procedurilor în faţa instanţelor, a deciziilor pronunţate de acestea și va fortifica institutul precedentului judiciar”.

Amintim că în luna august procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a acuzat judecătorii că ar crea blocaje de fiecare dată și în fiecare caz în care sunt atinse interesele lui Vladimir Plahotniuc.

Stoianoglo preciza atunci că nu dorește o confruntare cu sistemul judecătoresc și nu atentează la independența judecătorilor, însă, în situația creată, își rezervă dreptul de a interveni „cu inițiativa unor schimbări cardinale în sistemul judecătoresc”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata