Alexandru Slusari: Declarația propusă de PAS nu are nicio valoare juridică

0 98

Deputatul Platformei DA, vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, spune că fracțiunea pe care o reprezintă va vota, cel mai probabil,

declarația propusă de PAS privind necesitatea dizolvării Parlamentului și declanșării alegerilor anticipate.

Totuși, potrivit lui, efectele juridice ale unei astfel de declarații sunt nule, notează IPN.

„Cel mai probabil, vom accepta această idee, nu vedem nicio problemă să votăm această declarație, mai ales că noi am expus o idee similară după consultările

cu președintele Maia Sandu din 7 decembrie. Atunci am spus că aceasta este cea mai scurtă cale, dacă dna Sandu nu insistă pe un Guvern anticriză”,

a declarat Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Alexandru Slusari a menționat că Parlamentul de la Chișinău a adoptat de-a lungul timpului numeroase declarații, însă acestea nu atrag după sine nicio consecință juridică, iar deputații pot lejer să nu respecte prevederile declarațiilor adoptate anterior, așa cum s-a întâmplat în cazul declarației privind condamnarea

traseismului politic.

„Valoarea juridică a unei astfel de declarații este foarte mică, această declarație nu generează responsabilitate și consecințe juridice.

Socialiștii sau cei ai Partidului Șor pot să uite în 5 minute de această declarație. Hârtia de turnesol care va demonstra dorința sau nedorința deputaților de a declanșa alegeri parlamentare anticipate va fi votul sau lipsa acestuia în Parlament pentru Guvernul propus de președintele Sandu”, a mai menționat Slusari.

Partidul Acțiune și Solidaritate propune ca la prima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară-vară să fie votată declarația cu privire la necesitatea dizolvării Parlamentului. Potrivit acestei declarații, deputații urmează să se angajeze să nu participe la ședința în timpul căreia va fi examinată chestiunea

cu privire la aprobarea programului de guvernare al Executivului și acordarea votului de încredere Guvernului.

 

 

sursa: ipn.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata