Alexandru Slusari, despre legea lustrației a PSRM: Din această listă lipsește Igor Dodon

0 124

Vicepreședintele Parlamentului, liderul fracțiunii Platforma DA, Alexandru Slusari, vine cu o reacție la inițiativa repetată a PSRM de a examina și aproba așa-numita „lege a lustrației”. Politicianul este de părerea că acea listă de conducători ai instituțiilor trebuie completată și cu Igor Dodon, scrie deschide.md.

Mai exact, susține deputatul, proiectul socialiștilor presupune „curățarea puterii pentru a împiedica persoanele care ocupă funcții publice responsabile, numite în funcții de conducere de către regimul oligarhic care a preluat puterea în Republica Moldova, în perioada 20 ianuarie 2016 – 07 iunie 2019, participarea la gestionarea afacerilor de stat”.

„Este deja a doua încercare. E nevoie să citim proiectul, dar, din câte am înțeles, în acea listă lipsește Dodon. Dar oare cine a numit judecătorii în perioada respectivă?”, a menționat el.

Tot astăzi, liderul partidului Pro Moldova, Andrian Candu a comentat inițiativa PSRM precizând că o astfel de decizie ar putea duce la un haos total.

„Persoanele pot fi revocate din funcție dar nu așa cum se încearcă – să fie anulată numirea în funcție. Unii au lucrat 2-3 ani și asta ar însemna că toate deciziile, toate actele vor fi nule. Amintiți-vă de cazul, ex-șeful ANRE, Parlicov, când Curtea Constituțională a spus că numirea în funcție s-a consumat deja.

Dacă se vrea schimbarea conducerii unei agenții atunci trebuie să fie făcută o comisie care să investigheze activitatea acelui conducător și dacă sunt depistae ilegalități atunci trebuie inițiată procedura legală de demitere”, a declarat Candu.

Amintim că PSRM a anunțat azi că va depune în Parlament o inițiativă legislativă pentru declanșarea procedurilor de demitere a conducerii mai multor instituții importante din R. Moldova. Deputații PSRM au denumit inițiativa drept „legea lustrației” și au anunțat lista de instituții care ar putea rămâne fără conducere

după ce această lege va fi votată în Parlament.

Sub incidența acestei legi vor cădea următoarele instituții și funcționari:

–      Președintele și membrii Consiliului Audiovizualului

–      Directorul și directorii adjuncți ai Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal

–      Președintele și vicepreședinții Comisiei Consiliului Național al Pieței Financiare

–      Președintele și vicepreședinții Autorității Naționale de Integritate

–      Guvernatorii și viceguvernatorii BNM

–      Conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică

–      Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei

–      Directorul Agenției Naționale pentru soluționarea contestațiilor

–      Președinții, vicepreședinții și membrii plenului Consiliului Concurenței

–      Conducerea Serviciului Prevenirii și Combaterii Spălării Banilor

–      Conducerea Curții de Conturi

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata