Alexandru Tănase, despre legea cu privire la SIS promulgată de Dodon: „Asistăm la un alt joc mult mai periculos”

0 179

Promulgarea ce către Igor Dodon a legii care prevede trecerea Serviciului de Informații și Securitate în subordinea Parlamentului, ar fi un alt scenariu
pentru a ascunde esența unui joc periculos în care s-a angajat Igor Dodon pentru a destabiliza funcționalitatea statului, atunci când conducerea va fi preluată de Maia Sandu. Declarația a fost făcută de fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase.
„Am urmărit acest subiect. Toată lumea discută acest subiect dar face abstracție de esența lui. SIS-ul nu a fost niciodată regimentat în totalitate politică, ci a avut mereu un grad de autonomie chiar și în perioada guvernării Patidului Democrat. De fapt nu vorbim despre trecerea SIS-ului sub control parlamentar, pentru că el acolo și se află, este o prevedere legală care a rămas intactă. Noi asistăm cu totul la alt joc mult mai periculos și am senzația că ne scapă tuturor. Partea cea mai proastă că autorul acestor acțiuni subersive este președintele în exercițiu Igor Dodon, care în același timp este și agent de influență a Federației Ruse, nu face asta de dragul SIS-ului.

El încearcă să o submineze pe președinta aleasă Maia Sandu. Este o acțiune de sabotaj clasic care este pus la cale din afara țării. Are mult prea puțin cu tot ce s-a întâmplat în Parlament, miza este alta: Republica Moldova trebuie să fie un stat vulnerabil, instabil, ori un președinte de stat care are de gestionat două dosare importante, cel transnistrean și incitările la separatism pe care le fac constant Igor Dodon și PSRM”,

a declarat Alexandru Tănase într-o intervenție live în cadrul talk showului „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

Potrivit lui Tănase, decuplarea Maiei Sandu de SIS, urmărește scopul de a o lăsa pe Maia Sandu fără informații în rezolvarea problemelor ce țin de politica externă.

„Președinta Maia Sandu are obligația constituțională și este garantul integrității teritoriale, și decuplarea ei de la SIS, urmărește scopul de a o lăsa fără instrumentul esențial de informare, care ar face-o să fie oarbă în fața unor probleme de politică externă și altele. Eu nu cred că Igor Dodon este o piesă de șah mult prea importantă pentru Federația Rusă, este un personaj de imobilizare și sabotare a funcționalității Republicii Moldova”, a mai adăugat Alexandru Tănase.

Președintele în exercițiu, Igor Dodon a promulgat legea care prevede trecerea Serviciului de Informații și Securitate în subordinea Parlamentului, deși Curtea Constituțională a suspendat-o. Pe de altă parte, șefa Serviciului de presă a Președinției, Carmena Sterpu, susține că, de fapt, Igor Dodon a promulgat legea despre SIS

a doua zi după ce a fost votată, adică pe data de 4 decembrie – concomitent cu alte două legi votate în aceeași zi și contestate de opoziție.

Despre faptul că președintele în exercițiu a promulgat legea despre SIS s-a anunțat abia în această seară, ceea ce alimentează supoziția că a făcut-o cu dată din urmă.

 

sursa: jurnal.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata