Alexandru Tănase: Loialitatea față de stat nu are nici o legătură cu numărul pașapoartelor pe care le posedă președintele

0 73

După ce PSRM și-au motivat promovarea proiectului de a scoate SIS-l sin subordinea președintelui prin faptul că președinta aleasă Maia Sandu are dublă cetățenie, fostul Președinte al Curții Constituționale declară că „loialitatea față de stat nu are nici o legătură cu numărul pașapoartelor pe care le posedă președintele”.

Într-o postare pe Facebook, Tănase susține că „Poți deține o singură cetățenie, în același timp să fii un trădător de țară, care scrie note informative la Kremlin coordonând cu „curatorul” de la FSB politica externă a țării, dar poți avea dubla cetățenie și să fii un om onest, cu caracter care nu se teme să spună adevărul, inclusiv despre necesitatea retragerii trupelor de ocupație (a nu se confunda cu trupele de pacificare) care staționează ilegal timp de trei decenii pe teritoriul țării care te-a ales ca președinte”.

Deputații socialiști vor ca SIS-ul să treacă sub control parlamentar, iar directorul să fie numit în funcție de către Parlament. Deja a fost înregistrată o inițiativă legislativă în acest sens.

Din iunie, 2019, Serviciul de Informații și Securitate a început să fie coordonat de președintele Igor Dodon. Atunci, proiectul de lege a fost prezentat în plen de deputatul socialist, Vasile Bolea. Potrivit notei informative a proiectului, această inițiativă venea după ce au fost limitate și reduse substanțial atribuțiile președintelui în domeniul securității statului.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata