Alexandru Tănase: Mecanismul de vot în străinătate reprezintă o problemă majoră

0 51

O problemă majoră a scrutinului prezidenţial este mecanismul de vot în străinătate. Prezent la emisiunea Punctul pe AZi de la postul TVR MOLDOVA, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, a precizat că, dacă votul a decurs relativ bine la alegerile parlamentare, interesul pentru alegerile prezidenţiale este mult mai mare.

„Era nevoie de rezolvat această problemă. Avem modelul altor state, ca de exemplu Estonia, care a venit cu soluţii care pot furniza instrumente oamenilor să voteze în străinătate”, a spus Alexandru Tănase.

Potrivit ex-preşedintelui CC, nu a fost rezolvată problema rezolvării contestaţiilor electorale care vin din afara Republicii Moldova.

„Unde sunt contestate ele şi în ce mod, nu e clar. Să ne amintim de acele foi A4, albe, care erau distribuite la secţiile de votare din Londra. Oamenii voiau să voteze, dar nu era partea legală unde să mergi să conteşti aceste încălcări”, a spus Alexandru Tănase.

Acesta a mai adăugat că un alt lucru grav este acela că CC a obligat Parlamentul să impună sancţiuni concurenţilor electorali până la excluderea din campanie, în caz că se implică Biserica în campania electorală, dar acest lucru nu se întâmplă.

„Concurenţii dlui Dodon nu au fost pe muntele Athos şi nu umblă cu preoţimea. Cine contabilizează acest potenţial mediatic”, a declarat Alexandru Tănase.

Expertul comunităţii WatchDog.md, Valeriu Paşa, a afirmat că Parlamentul are timp ca, în funcţie de poziţia comunităţii internaţionale şi a Comisiei de la Veneţia, să facă modificări legislative chiar în perioada apropiată alegerilor.

„Ceea ce invocă majoritatea parlamentară, că e prea puţin timp până la alegeri şi nu se pot schimba regulile electorale, este o manipulare. Ghidul Comisiei de la Veneţia spune clar care sunt acele modificări care nu sunt recomandate a se face în apropierea alegerilor”, a spus Valeriu Paşa.

Preşedintele CEC Dorin Cimil a declarat că instituţia a înaintat către MAEIE o listă pentru testarea posibilelor variante de identificare a locaţiilor în care s-ar putea vota în anumite state.

„Acest lucru a fost condiţionat de adresarea din timp a unei note verbale în care vor fi indicate concret statele şi oraşele, cu locaţiile concrete, privind autorizarea de către statele gazdă a locaţiilor în care s-ar putea vota”, a spus Dorin Cimil.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata