Ambasada Rusiei acuză Ambasada României la Chișinău pentru că și-a onorat eroii

0 98

Ambasada Federației Ruse la Chișinău a criticat dur declarațiile Ambasadei României, privind „memoria veșnică a soldaților căzuți în 14 iulie 1941 pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică”. Într-un comunicat de presă, reprezentanții misiunii diplomatice acuză diplomații români de „cinism”.

„Cu nedumerire am luat notă de declarația ambasadei României în Republica Moldova despre „soldații regimului Antonescu care au căzut eroic pe 14 iulie 1941 pentru eliberarea „Basarabiei” de sub ocupația sovietică”. Îndemnul reprezentanților oficiali ai Bucureștiului, care cheamă la păstrarea „memoriei veșnice a eroilor” sună cinic”, se arată în comunicatul de presă publicat de Ambasada Rusiei la Chișinău.

Reprezentanții diplomatici ai Moscovei au transmis un mesaj pentru Ambasada României:

„Vrem să amintim că adepții infractorului nazist Antonescu, ale cărui acțiuni au fost condamnate de tribunalul de la Nuremberg și cel de la București și memoria cărora diplomații români îndeamnă „să nu fie uitată niciodată” au lăsat, într-adevăr, o moștenire care poate fi uitată cu greu. Urmașii celor zeci de mii de uciși și torturați de către agresorii lui Antonescu și de călăul lui, Alexianu, – moldoveni, ruși, evrei, găgăuzi și bulgari – cu mare greu vor putea uita infracțiunile ticăloșilor fasciști, care și-au justificat fărădelegile prin „lupta pentru reunificare””.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata