Analist român: Dodon și-a pierdut orice simț politic. A devenit total irațional și este disperat

foto: newsmaker.md
0 277

Decizia Curții Constituționale care a constatat că există circumstanțe pentru dizolvarea Parlamentului a fost un pas firesc și consecința acțiunilor lui Dodon și PSRM.

De această părere este analistul român Cristian Hrițuc, scrie deschide.md.

În R.Moldova, Curtea Constituțională a spus că Parlamentul poate fi dizolvat. Este un pas firesc după ce Dodon și-a pus partidul să voteze de două ori împotriva premierului nominalizat de Maia Sandu. Este o victorie importantă a lui Sandu, care începuse foarte prost această poveste. După ce pierduse două lupte la Curte,

Maia Sandu a fost salvată de doua lucruri: retragerea premierului desemnat de PSRM, Durleșteanu, și de faptul că PSRM a votat și a doua oară împotriva unui candidat propus de președinta R.Moldova. Constituția e clară pe această speță”, a menționat Hrițuc.

Potrivit expertului, retragerea Marianei Durleșteanu a fost surpriză totală, care a schimbat paradigma.

Cine a orchestrat această mișcare? Cine a avut forța să o facă pe Durleșteanu să se retragă când Dodon era la consultări cu Maia Sandu?

Da. Așa e, vestul. Maia Sandu nu a fost singură în această perioadă.  A fost asistată de partenerii de dezvoltare din Vest. Cine se uită un pic pe CV lui Durleșteanu

și mai cunoaște cum se mișca lucrurile într-un stat la granița UE, își poate face o imagine mai bună. Nici Dodon n-a fost singur. A fost asistat de Rusia.

De ce a ales să piardă Guvernul, să il pună pe Chicu să demisioneze? De ce a ales să voteze și a doua oară impotriva unui premier când putea să  voteze un guvern PAS și să il demită după 3 luni? L-au sfătuit rușii prost? Mai degrabă, cred că Dodon a luat-o rău pe arătură”, susține el.

Cristian Hrițuc este de părerea că Dodon și-a pierdut orice simț politic.

Prima declarație a lui după verdictul CCM: nu recunoaște decizia. Este clar că fostul președinte a devenit total irațional și este disperat.

Dodon a pierdut tot ce se putea: Președinția,  Guvernul, iar în ritmul asta probabil va ajunge un „fugar”. Vestul a câștigat acest meci cu Estul”, a adăugat el.

Analistul precizează că această victorie este una „de etapă” și acum este nevoie ca forțele proeuropene să obțină o majoritate la alegerile viitoare.

De fapt, doar PAS va putea obține 50 la sută. Restul partidelor pro europene nu vor face pragul. Nici unioniștii.

Dacă Maia Sandu nu va avea o majoritate în viitorul Parlament, se va ajunge iar la un blocaj politic.

La cum s-a mișcat Vestul în ultimii doi ani, sunt toate șansele ca Maiei să îi fie asigurată majoritatea”, a punctat el.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata