Anchetă în Ucraina după ce presa a relatat despre vaccinări ilegale la un preţ de 3.000 de euro doza

0 48

Poliţia ucraineană investighează informaţii potrivit cărora unii cetăţeni au fost vaccinaţi ilegal împotriva COVID-19, cu vaccinuri care nu au fost oficial aprobate,

şi li s-a perceput suma de 3.000 de euro de doză, scrie Reuters, citat de Agerpres.

“Dacă cineva s-a gândit cu adevărat să importe un vaccin pentru a-l vinde, în secret şi cu încălcarea legii, reacţia ar trebui să fie cât mai aspră posibil”,

a postat preşedintele Volodimir Zelenski într-un mesaj pe Telegram.

Ucraina, care a înregistrat peste un milion de cazuri confirmate de COVID-19 şi 19.357 de decese, nu a aprobat încă niciun vaccin dintre cele nou dezvoltate,

deşi a semnat un contract în decembrie pentru a cumpăra 1,9 milioane de doze din vaccinul chinez Sinovac, care urmează a fi livrate în curând.

Unele media ucrainene au relatat miercuri că o clinică din Kiev a început să vaccineze oameni, probabil cu vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech,

la un preţ de până la 3.000 de euro pe doză.

Conform acestor relatări, vaccinul este posibil să fi fost adus din Israel şi mai mulţi oficiali de top şi oameni de afaceri au fost vaccinaţi.

Zelenski a spus că guvernul său are un plan clar de vaccinare, iar persoanele cu un risc ridicat de infectare şi “cele aflate în prima linie a luptei” împotriva COVID-19, între care se numără şi lucrătorii din domeniul medical, vor fi inoculate primele.

Prim-ministrul Denis Şmîgal a declarat că niciunul dintre vaccinurile dezvoltate recent nu a fost autorizat în Ucraina.

”Şi sunt sigur că nicio persoană raţională nu s-ar vaccina cu medicamente de origine necunoscută”, a spus Şmîgal.

Vaccinul Pfizer/BioNTech a fost aprobat în UE şi în cele 27 de state membre şi administrat unui număr de sute de mii de persoane de când vaccinarea a început în urmă cu o săptămână, fiind în general gratuită. Inoculări cu vaccinuri aprobate au început şi în SUA, Marea Britanie, Canada, Elveţia şi Israel.

Un al doilea vaccin, dezvoltat de compania americană Moderna, a fost autorizat miercuri.

Denis Şmîgal a declarat luna trecută că primele doze din vaccinul chinez Sinovac vor ajunge în Ucraina în februarie.

Ucraina speră, de asemenea, să primească în martie primul lot de opt milioane de vaccinuri în baza mecanismului global COVAX,

înfiinţat pentru a asigura vaccinuri ţărilor mai sărace.

O companie farmaceutică din Ucraina susţinută de o figură de prim-plan a opoziţiei favorabilă Rusiei a anunţat în această săptămână că a cerut aprobarea statului

să fabrice sub licenţă vaccinul rus anti-COVID Sputnik V.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata