Andrei Năstase: În viitorul Parlament Platforma DA va avea un cuvânt greu de spus

0 124

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, se arată convins că formațiunea sa se va regăsi în viitorul Parlament și va avea un cuvânt greu de spus la constituirea unei coaliții de guvernare. Mai mult, Năstase a făcut apel către toate forțele proeuropene să-și consolideze eforturile și să facă front comun la anticipate, astfel încât partida proeuropeană să devină majoritară în viitorul Legislativ, notează IPN.

Potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat de Institutul Republican Internațional, Platforma DA ar fi la limita trecerii pragului electoral cu 5% din voturi.

Liderul partidului, Andrei Năstase, spune că datele sondajului nu ar prezenta potențialul adevărat al formațiunii sale.

„Ceea ce contează cel mai mult este să ne ducem la bun sfârșit mesajul la oameni, să le spunem ceea ce am făcut din tot ce le-am promis și sunt sigur că în viitorul Parlament Platforma DA va avea un cuvânt mai greu de spus decât în momentul actual, adică un număr mai mare de deputați”,

a spus Andrei Năstase în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Mai mult, Năstase se arată convins că scenariul unui bloc electoral PAS-Platforma DA, similar blocului ACUM nu mai este posibil.

Liderul Platformei DA face apel către celelalte forțe proeuropene să-și consolideze eforturile.

„Platforma DA a militat întotdeauna pentru unitate, alți colegi au considerat că trebuie să meargă separat. Noi facem apel către toate forțele proeuropene și naționale pentru a ne consolida, a strânge rândurile. Îndemn toate partidele la responsabilitate și înțelegerea faptului că doar uniți avem o șansă în plus să scăpăm de această majoritate toxică PSRM-Șor, să facem tot posibilul ca în următorul Parlament să nu mai avem penali și hoți ”, a spus Andrei Năstase.

Politicianul a mai menționat că Platforma DA nu va fi într-o competiție cu PAS în campania electorală pentru anticipate, iar formațiunea sa nu va folosi niciodată mijloace josnice pentru a-și discredita concurenții.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata