Arabia Saudită nu exclude înarmarea nucleară din cauza Iranului

0 13

Arabia Saudită îşi rezervă dreptul de a se înarma nuclear dacă Iranul nu poate fi oprit să producă arma atomică, a declarat ministrul de stat al regatului pentru afaceri externe, citat marţi de DPA.

“Este cu siguranţă o opţiune”, a spus Adel al-Jubeir într-un interviu recent pentru agenţia de presă germană. Dacă Iranul devine o putere nucleară, a mai declarat el, mai multe ţări vor urma exemplul. ”Şi Arabia Saudită a spus foarte clar că va face tot ce poate pentru a-şi proteja populaţia şi teritoriile”, a subliniat oficialul.

Arabia Saudită şi Iranul se luptă pentru supremaţie în Orientul Mijlociu, scrie DPA. Teheranul lucrează la utilizarea energiei nucleare de zeci de ani şi în 2015 a semnat un acord nuclear cu puterile mondiale pentru a opri dezvoltarea unei bombe în schimbul ridicării sancţiunilor.

Dar preşedintele american Donald Trump şi-a retras ţara din acord şi l-a adus în pragul eşecului. Administraţia sa doreşte un program mai amplu şi un sfârşit al amestecului regional iranian – o poziţie susţinută de Arabia Saudită.

“Credem că iranienii au reacţionat doar la presiuni”, a spus al-Jubeir. Cât despre schimbările care pot veni în timpul preşedintelui ales Joe Biden, al-Jubeir a adăugat: “Va trebui să vedem”.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata