Astăzi se împlinesc 103 ani de la unirea Basarabiei cu România, eveniment care a dus la formarea României Mari de la sfârşitul anului 1918

0 129

După o lungă perioadă de ocupaţie ţaristă (1812-1918), venea rândul Basarabiei de a se uni cu România. Această unire va căpăta un cadru legal la data de 27 martie 1918, când în şedinţa Sfatului Ţării de la Chişinău se proclama Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti (fosta Basarabie ţaristă) cu România

Unirea a fost posibilă, inclusiv în urma susţinerii Armatei Române care pus capăt atacurilor banditeşti ale bandelor bolşevice din Basarabia în cadrul Revoluţiei din 1917).
Condiţiile ca această unire să fie posibilă erau următoarele:

  1. Sfatul Ţării urma să ducă la bun sfârşit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecţiuni de guvernul român;
  2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Ţării, ales prin vot democratic;
  3. Sfatul Ţării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor şi oraşelor şi avea să numească funcţionarii administraţiei locale;
  4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
  5. Legile locale şi forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanţilor locali;
  6. Drepturile minorităţilor urmau să fie garantate prin lege şi respectate în statul român;
  7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
  8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputaţi proporţional cu populaţia regiunii;
  9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret şi universal;
  10. Noua Constituţie urma să garanteze libertatea cuvântului şi a religiei;
  11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracţiuni politice în timpul revoluţiei.

Din cei 135 de deputaţi prezenţi ai Sfatului Ţării, 86 au votat în favoarea unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!” Despre acest eveniment, Anton Mărgărit spunea că „fără dorinţa, energia şi voinţa basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.

Într-o perioadă confuză, creată de Primul Război Mondial şi mai ales de izbucnirea Revoluţiei Ruse din 1917, Basarabia, trecând mai întâi de la gubernie la autonomie şi de la autonomie la independenţă, îşi va găsi adevăratul ei loc în sânul mamei sale, România. În Decretul regal promulgat de Regele Ferdinand I al României la data de 9 aprilie 1918 se menţiona printre altele că, potrivit hotărârii Sfatului Ţării, Basarabia „în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagra şi vechile graniţe cu Austria… de azi înainte şi pentru totdeuna se uneşte cu mama sa România”. Acest eveniment măreţ înscris în istoria României, l-a făcut pe Regele Ferdinand să-l aprecieze ca pe ”un vis frumos” ce s-a îndeplinit. Acest precedent fericit al istoriei noastre a favorizat procesul lărgirii graniţelor României, aşa că la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a hotărât unirea cu România. Falimentul politicii naţionale a guvernului maghiar condus de Mihály Károlyi s-a adeverit prin hotărârea Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918, unde s-a decis statutul şi dreptul Transilvaniei ca parte din România, pe baza principiului naţionalităţilor.

După 1900, solidaritatea intelectualilor români din Basarabia se amplifică, după ce cu sprijinul material venit din partea lui Vasile Stroescu, a apărut la Chişinău gazeta românească numită Cuvânt moldovenesc. În jurul acestei reviste periodice care pătrundea şi în Transnistria şi chiar în Siberia, Pantelimon Halippa, redactorul publicaţiei, a reuşit să adune un număr mare de intelectuali români, cu toţii pătrunşi de acel ideal de unitate naţională a tuturor regiunilor locuite de români. După cum bine remarca M. Bruhis în 1991, numai istoricii sovietici s-au grăbit să spună că unele cazuri izolate de rezistenţă ale ţăranilor basarabeni faţă de autorităţile române s-au datorat dorinţei basarabenilor de a se întoarce la Rusia.

Pe plan extern, Ionel Brătianu a fost nevoit să pledeze la Conferinţa de la Paris din 1919 pentru „drepturile românilor asupra Basarabiei dar şi pentru valabilitatea actului Sfatului Ţării”. La acel moment, personajul care putea oferi ajutor cel mai mult delegaţiei române era profesorul de la Sorbona Em. De Martonne, care era referentul Conferinţei de Pace pentru problemele de natură geografică si etnografică. În urma unei călătorii de anchetă în Basarabia, acesta şi-a format convingerea fermă despre caracterul românesc al provinciei, urmând a susţine la Conferinţa de la Paris drepturile României asupra Basarabiei cu toată autoritatea şi cu toată puterea convingerilor sale. Drept urmare, în nota Consiliului suprem emisă atunci, se menţiona că „după ce s-a luat în consideraţie, aspiraţiile de ansamblu ale populaţiei basarabene, caracterul moldovenesc al acestei provincii din punct de vedere geografic şi etnografic, precum şi în argumentele economice şi istorice, principalele puteri aliate se pronunţă pentru aceste motive în favoarea reunirii Basarabiei cu România, reunire care a fost formal proclamată şi de către reprezentanţii Basarabiei…”.
27 martie 2019 - 101 ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu România

Izgonirea bolşevicilor din fosta Basarabie ţaristă de către Armata Română, urmată de Proclamarea Unirii acestei provincii cu Patria Mamă România (27 martie 1918), de rînd cu Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia (1 decembrie 1918) şi cruntul război româno-ungar de la 1919, toate acţiuni ferme, justificate de către diplomaţia română în occident i-au făcut pe delegaţii Franţei, Imperiului Britanic, Italiei şi Japoniei să semneze la 28 octombrie 1920, Tratatul de la Paris, unde se recunoştea unirea Basarabiei cu România, iar la 4 iunie 1920, Tratatul de la Trianon, care recunoştea alipirea Transilvaniei şi părţii răsăritene a Banatului la România. Sovieticii niciodată nu au semnat Tratatul de la Paris chiar dacă a mimat ulterior unele negocieri în această privinţă cu România.

Clasa politică românească a început un proiect intern de susţinere şi consolidare a noului stat (cunoscut astăzi ca România Mare). Basarabia, ca şi restul provinciilor româneşti, trebuia îndreptată spre o dezvoltare unitară a României Mari. Pe lângă politica tolerantă adoptată asupra etniilor din România, s-au adăugat două reforme mari: votul universal şi împropietărirea ţăranilor. Această măsură privea în egalitate pe toţi locuitorii Regatului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata