Atac în fața sediului guvernului croat. Un bărbat a deschis focul cu o mitralieră, rănind un ofițer de poliție

0 33

Un bărbat a deschis luni focul cu o mitralieră în faţa sediului guvernului croat, rănind un ofiţer de poliţie, a anunţat Ministerul croat de Interne, citat de dpa şi HINA.

Autorul atacului a tras trei rafale şi a fugit, iar ulterior s-ar fi sinucis. Potrivit poliţiei, corpul bărbatului a fost găsit la mai puţin de un kilometru de locul faptei, transmite Agerpres.

Premierul Andrej Plenkovic nu se afla în clădire în momentul atacului, care s-a produs la câteva minute după ora locală 08:00 dimineaţa (06:00 GMT), a menţionat un purtător de cuvânt guvernamental. Plenkovic a ajuns la guvern în jurul orei locale 09:00.

Poliţistul rănit, care are 31 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi este în stare stabilă, a mai indicat poliţia.

Motivul atacului nu a fost deocamdată stabilit.

Poliţia a încercuit şi a restricţionat accesul în piaţa Sf. Marcu, unde a avut loc atacul şi care găzduieşte atât clădirea guvernului, cât şi pe cele ale parlamentului şi Curţii Constituţionale. Zona era survolată de elicoptere în cursul dimineţii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata