Atenție șoferi! Traficul rutier pe o stradă din sectorul Buiucani, suspendat timp de o lună

0 36

Începând de astăzi și până pe 31 martie va fi suspendat traficul rutier pe strada Ion Creangă, pe tronsonul străzii V. Belinski – strada E. Coca,

cu excepția transportului public, direcția spre strada Alba-Iulia.

Circulaţia va fi suspendată, deoarece în zonă vor avea loc lucrări de modernizare a rețelelor de canalizare.

Lucrările de reparaţie vor fi realizate în trei etape, pentru a nu paraliza traficul pe toată strada, iar transportul va fi redirecționat.

Astfel, circulația transportului public va fi organizată după cum urmează:

Rutele de troleibuz nr. 1, nr. 21, nr. 22 și nr. 27: în direcția spre centrul urbei –  de pe strada Ion Creangă pe străzile V. Belinski, V. Lupu, C. Stere, A. Șciusev și în continuare pe traseele stabilite; în direcția strada Alba-Iulia – pe traseul stabilit.

Ruta de autobuz nr. 11: de pe str. Tudor Vladimirescu (or. Durlești) pe străzile Ion Creangă, V. Belinski, Ion Pelivan, Alba-Iulia, Ion Creangă, Tudor Vladimirescu și în continuare pe traseul stabilit.

Ruta de autobuz nr. 26: în direcția spre centrul urbei –  de pe str. Ion Creangă pe străzile V. Belinski, V. Lupu, C. Stere. A. Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; în direcția strada Alba-Iulia – pe traseul stabilit.

Rutele de microbuz nr. 101, 121, 125, 172 și 174: în direcția spre centrul urbei –  de pe str. Ion Creangă pe străzile V. Belinski, Ioana Radu, Eugen Coca, Ion Creangă și în continuare pe traseele stabilite, în direcția strada Alba-Iulia – pe traseul stabilit.

Ruta de microbuz nr. 103: în direcția spre centrul urbei – pe străzile V. Belinski, Ion Neculce, Eugen Coca, Ion Creangă și în continuare pe traseele stabilite, în direcția str. Alba-Iulia – pe traseul stabilit.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata