Averile unui procuror de la PCCOCS și unui judecător din Chișinău, sub lupa ANI

0 99

Un procuror din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a ajuns în vizorul inspectorilor de integritate, după publicarea unei investigații jurnalistice. Totodată, în procedură de control al averii se află și un judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău. Mai mult, un fost secretar general de stat a fost stabilit cu un conflict de interese.

Potrivit informațiilor, un consilier din Consiliul orașului Cricova, municipiul Chișinău și directorul unei grădinițe din raionul Fălești sunt verificați pentru posibile conflicte de interese.

„Pe numele unui primar din suburbia Chișinăului a fost pornită o cauză contravențională pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. Iar, directorul unei instituții publice din subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării ar putea fi sancționat pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale. Pe numele acestuia fiind deschisă o cauză contravențională. Câte o incompatibilitate de funcție au fost constatate la un consilier raional din Consiliul raional Fălești și la un consilier local din raionul Basarabeasca”, se arată într-o notă ANI.

După verificări, cu o amendă s-a ales un notar pentru împiedicarea activității ANI. Acesta a refuzat să transmită informații solicitate de către inspectorul de integritate în cadrul unei proceduri de control.

Reprezentanții Autorității Naționale de Integritate au anunțat că și un director de grădiniță a fost sancționat pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata