Belarus va închide ieșirea din țară prin frontierele terestre, din cauza pandemiei de COVID-19

0 23

Ieșirea cetățenilor belaruși din țară va fi interzisă prin frontierele terestre. Aceștia vor putea părăsi Belarusul numai pe calea aerului. Restricțiile vor intra în vigoare din 20 decembrie, informează agenția Tut.by, cu trimitere la o hotărâre a guvernului de la Minsk, publicată în noaptea de 10 decembrie, scrie sursa citată.

Autoritățile de la Minsk au decis să închidă frontierele terestre pentru ieșirea cetățenilor, dar și a străinilor cu drept de ședere. Decizia a fost luată din cauza pandemiei de coronavirus, se arată într-o hotărâre a guvernului, publicată în noaptea de 10 decembrie.

Restricțiile vor fi valabile pentru traversarea frontierei atât cu mașina, cât și cu trenul. De asemenea, vor fi închise ieșirile din țară prin porturi. Măsurile nu se vor aplica diplomaților, delegațiilor oficiale, șoferilor de cursă lungă, echipajelor aeriene și maritime.

Belarușilor le va fi permisă ieșirea din țară în cazul necesităților medicale grave sau a decesului unei rude apropiate; în cazul în care dețin drept de ședere în altă țară; în cazul în care lucrează în altă țară și dețin documentele necesare pentru a confirma acest lucru sau în cazul în care studiază în alte țări.

Totuși, cetățenilor belaruși li se va permite să iasă din țară în cazul în care lucrează, studiază sau dețin permis de ședere în alt stat doar o dată timp de 6 luni. 

Amintim că, în martie 2020, președintele belarus Alexandr Lukașenko a declarat că Belarusul nu va închide frontierele din cauza pandemiei de coronavirus.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata