Cand ar putea fi externat Donald Trump. Anunțul făcut de Casa Albă

0 42

Mark Meadows, şeful personalului Casei Albe, a declarat luni că este optimist cu privire la externarea preşedintelui Donald Trump în cursul zilei, transmite dpa.

Meadows a comunicat televiziunii Fox News că echipa medicală urma să evalueze în cursul dimineţii starea lui Trump, care „a continuat să se amelioreze”.

„Suntem încă optimişti că el va putea să revină la Casa Albă mai târziu în cursul zilei de azi”, arată declaraţia, transmite Agerpres.

Pe parcursul zilei, Trump a trimis aproape 20 de mesaje prin Twitter, majoritatea despre alegerile prezidenţiale din noiembrie. Infectarea sa cu coronavirus a bulversat campania electorală.

Unele aspecte ale bolii preşedintelui sunt încă neclare. Medicii afirmă că saturaţia cu oxigen a sângelui lui Trump a scăzut de două ori, că i s-a administrat surplus de oxigen cel puţin o dată şi că a avut febră. Ei nu au precizat însă temperatura. Medicul preşedintelui, Sean Conley, a afirmat că echipa medicală aşteaptă în continuare mai multe date despre starea plămânilor pacientului. Tratamentul de până acum a inclus un amestec de anticorpi, steroizi şi o cură de cinci zile cu medicamentul antiviral Remdesivir.
După ce a fost depistat ca purtător de coronavirus, Trump a fost internat vineri la centrul medical Walter Reed de lângă Washington.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata