Caracteristici specifice ale tinerei generații din Republica Moldova la începutul secolului al XXI-lea

0 111

Mirajul unui blocaj personal, or problema umbrei din spatele unui bec încins.

Autor: Liviu MORARU

Imprevizibilitatea absolută a problemelor cu care se confruntă tinerii reprezintă din startul locului nucleul argumentului meu în ceea ce privește manifestul de rol și cauză în viața de zi cu zi.

Am fost, sunt și voi da tot ca în suflet să păstrez fertil acest platou, fitil al veșnicei tinereți, întru a fi așa. Or ne rezumăm la un prezent altfel, dacă încercăm să schimbăm lentilele vizorului asupra generațiilor noi care se produc. Reducerea mea în expunerea situațională reflectă ideea shakespeariană, ”a fi sau a nu fi”, de la englezescul ”to be or not to be”, din actul III al piesei Hamlet. Aceasta fiind întrebarea exclamativă, a trecut într-o caracteristică definitorie a modului de a fi și a acționa în rândul tinerilor, lucru nu neapărat observat doar în Republica Moldova, dar la scară extinsă. Da, noi excelăm la capitolul alterării identitare a vârstelor, ca rol și importanță într-un stat de la tribune numit ”de drept”. Stat, care se face vinovat de modelările vizionare prin prisma unui sistem educațional de formare, îmbătrânit metodic ca şi conținut.

Am pășit cu stângul într-o lume ce aparține unui mileniu al vitezelor, pe care nu le-am învățat principiile fizicii mecanice a factorilor ce ne pot propulsa, menține, or arunca pe acostamentul competiției.

Lumea în care trăim aparține schimbărilor rapide, cu provocări fără precedent și imposibilități de a anticipa transpunerea acestora în complexitatea viitorului. Începând cu primii ani ai sec. XXI, secol al tehnologiilor revoluționare, entitățile comerciale de stat, cât și private spun că au nevoie continuă de tineri activi care să gândească altfel, mai extins, mai creativ, să posede o comunicare eficientă crescută și să manifeste potențial de conlucrare în echipă, tineri care să fie pe deplin flexibili și adaptabili oricărei situații imprevizibile. Urmare a portofoliului practicilor mele, adunate din diverse domenii, acei oameni care caută asemenea tineri spun că în acest prezent nu-i mai găsești ușor.

Conștientizând problema de substrat, deduc lejer o opțiune punctuală a caracteristicilor vulnerabile a tendințelor tinerii generații din Republica Moldova.

În expunere subiectivă, acestea sunt:

  • Focalizarea toxică indusă ;
  • Acțiunile pe premisele ”tabulei rasa” și pe ceea ce pot duce eu;
  • Creativitatea, ca element de poziționare a gândirii ”în boxă”, ”înafara boxei”, or în ”zona de conștientizare că boxa nu există”;
  • Dizabilitatea sistemului de educație, neadaptat cerințelor de piață a muncii. Motiv de deznădejde și cedare, or plecare de-acasă.

FOCALIZAREA TOXICĂ INDUSĂ

Istorioara este una care sa întâmplat ceva vreme în urmă. Am un prieten, pe care-l voi numi în acest text Cutărescu, și lucrează la fel ca mine în televiziune (lucram în televiziune). Cutărescu este un fumător foarte activ cu regret. Zic așa pentru că adevăratul mare regret este că și eu fumez. Doar că eu am siguranța tăriei lăuntrice că îl voi lăsa când voi decide asta.

Deci, acest prieten fumează cam câte 2 pachete de țigări zilnic. Recent a început să simtă grave dureri în spate. Plămânii, ținând cont de faptul că durerile de plămâni niciodată nu se vor manifesta în zona pieptului. Astfel, acesta a plecat la medic pentru un consult întru a-și evalua starea de sănătate. Medicul, după examinare a dedus  fără mari greutăți că are probleme la plămânii și a mai spus că pe lângă multiplii factori, fumatul este cel mai periculos, care poate duce la cancer pulmonar. Cutărescu a ripostat cu replică și solicitare de soluții alternative, căci fumatul nu-l poate lăsa, invocând că lucrează la televiziune și munca în redacție nu-l poate detașa decât cu țigările. În această situație, medicul i-a sugerat să treacă la țigări electronice, sau la IQOS, pe motiv că după o perioadă va înceta să le mai fumeze și probabil va pune punctul fumatului de mai departe.

Cutărescu i-a răspuns că la această chestiune s-a gândit și el anterior, doar că IQOS, or țigările electronice i-ar putea provoca serioase probleme la dinți. Spre mirarea lui, medicul a adus un reproș tranșant acestuia, precum că nu a venit la el din cauza problemelor dentare, interesându-l doar problemele ce se refereau la plămâni.

Fiind în acest sens un exemplu clar de focalizare toxică, acest specialist ”de sistem” într-o abordare perspectiv holistică ar fi consimțit că problema lui Cutărescu are la bază un cumul extins de factori, inclusiv fumatul care trebuie combătut. Dar, în scopul de a rezolva o problemă, indiferent de gradualitatea ei, nu poate fi rezolvată prin generarea alteia.

Acest flagel, al focalizării toxice o observăm de-a lungul anilor în Republica Moldova, în tendințele politice de reformă educațională, care pliază pe varii elemente ale sistemului, ignorând sistemul ca întreg și în particular. Nu știu câți din voi au dormit în preocupare cu întrebarea: ”De ce disciplinelor din ierarhia de sus  se acordă mai multă importanță? Or de cine și pentru ce există această ierarhie de organizare a obiectelor de studiu, trăind într-o lume fluctuativă aplicabilității cunoștințelor dobândite?”

Această abordare interogativă se justifică rapid cum ridicăm frunțile asupra sistemului parantezat, înțelegând că răspunsul este în natura și interesul economic și politic. Observăm țintuirea generațiilor întregi de tineri direct de către dascălii lor la implicarea în arte, pe motiv că perspectivele lor de a se angaja ulterior sunt extrem de limitate. Problema nu este în faptul de a face arte, de a dispune de discipline artistice pentru îmbrățișarea unei profesii în domeniul acesta, dar în antrenarea tinerilor în exerciții artistice cu scop de a deschide ființa creativă din ei, de a o exprima ca aplicabilitate în celelalte domenii, care în timp fără aceste abilități de ”soft skills”, se transformă în sisteme de lemn.

Aceste abordări sfătoase, care, începând de la părinți, continuând la profesori, înbolnăvesc adesea capacitatea de orientare a tinerilor în viața unui secol care nu aparține lor, ci tinerilor.

Aceste sfaturi, probabil bune, au fost specifice perioadelor în care cei care azi ca vârstă nu se mai pot numi tineri, dar nicidecum în vremurile de azi, fiind identificate ca profund eronate. La cele spuse, important este să conștientizăm că această abordare, a hrănit modului nostru de a gândi mai bine de 300 de ani. Dacă anterior, sau până azi, pilonii educației convenționale erau considerați industrializarea și academismul, păi e timpul să fundamentăm și un al treilea, cunoașterea expresivă a părților ”soft” personale, or ”creativizarea” tinerilor.

ACȚIUNE PE PREMISELE ”TABULEI RASA” ȘI PE CEEA CE POT DUCE EU

O zic franc și tare că ceea ce suntem, deținem și putem azi, este oglindirea noastră directă a rolului și locului în viitor. În discuție cu cineva de peste hotarele țării, în manieră de corespondență live, polemizam despre: rolul faptei de ieri a tinerilor întru a crea agenda lor de mâine.

Da, totalmente deacord, doar că acest element e necesar după mine să fie doar un reper ce ține marja de eroare a acțiunilor realizate, nu mai mult. Pe această linie directorie instigând și la o altă parte a monedei, care frecvent scapă. Să ne aducem aminte de discursul lui Lincoln, din decembrie 1862, la Congresul celui de-al doilea mesaj de tribună anual, pe care îl găsesc perfect contextual la ceea unde vreau să ajung.

Așadar, Abraham Lincoln și-a scris discursul cu o lună înainte de a semna Proclamația de Emancipare, iar în mesajul acestuia cerea Congresului să privească într-o altă perspectivă situația cu care se confruntau la perioada vizată. Acesta a punctat tare, probabil pentru istoria ce a urmat și va urma, dar infinit important pentru percepția de mai departe a tinerilor (sigur că am folosit acest exemplu din motivul de a invoca istoria), că dogmele trecutului mai liniștit nu se mai potrivesc prezentului nostru furtunos, din motivul confruntărilor acerbe cu diverse dificultăți hrănite de interese schimbate la fiecare oră.

Și din motivul că situația noastră este literalmente nouă, trebuie deci să și gândim, deci acționăm diferit. Lucru important și pentru situația tinerilor din Republicii Moldova, ce presupune întâi de toate dezrobirea noastră personală, individual de steriotipuri și ”povețe” fictive și apoi va fi loc ca să realizăm schimbarea întru a acționa și în slujba binelui nostru și acestei țări. Nu am scris în manieră pasageră cuvântul ”dezrobit”, pentru că noi tinerii și ulterior generațiile ce urmează, gândindu-ne și alergând după idei cărora le suntem devotați, pierd în calitatea de a fi adevărat realizabile și relevante. Deveniți hipnotizați, ulterior robotizați și în final lemnificați de propriile idei și așteptări irealizate într-un sistem cu aceleași calificative.

Probabil, subiectiv lăsând tratat acest text, pentru a merge mai departe e loc să ne descălțăm de ”sandalele ”PR-ite”, vândute din interes pentru o viață mai bună, fără mare drept de alegere și impunere, să ne scuturăm de toate mesajele iluzorii cu care devenim ”vaccinați” zilnic, or să ne dezvoltăm zona de paravan imun, prin cultură, artă, or comun înbuchetat, lărgirea orizonturilor de cunoaștere prin veșnică studiere.

Ținând cont de cumulul provocărilor cu care ne ciocnim în simțitul prezentului, cea mai însemnată și profundă schimbare ar fi cazul să se producă în modul în care ne concepem propriile capacități, desigur cu paralela reflectată asupra copiilor noștri, or zisa generație vie ce se produce pentru viitor. Citind lecții copiilor, de la catedră tinerilor studenți, regret să constat și reafirm aici că mulți, sau poate majoritatea celor ce alcătuiesc tânăra generație nu au nici cea mai vagă idee despre realele lor talente, vocații sau capacități.

Indiferența îi ține în levitație somnambulă. Prea mult societatea noastră sa relaxat, prea mult ne-a influențat fenomenul globalizării, chiar și în percepție, auzind adesea considerațiunea tinerilor că nu au nici un fel de înzestrări, așteptând perioadă de plecare, de chemare făcută din afara țării de părinții acestora și dând vina tot pe ceea ce lipsește lor, pe competența de cauză a politicului din țară. Poziția mea este în acest sens că toți suntem înzestrați prin naștere cu talente dobândite genetic, doar că puțini sunt cei care sunt gata să părăsească zona de confort, să depună ceva efort și să-și dezvolte anumite abilități în mod corespunzător, unde subscriu îndemnului.

Ironia sorții oglindește unul din principalele motive ale irosirii de talent, de potențial ce poate duce la realizare un fapt început și anume de procesul menit să îl dezvolte, anume de educație. Fundament piramidal ce produce funcționalitatea sistemelor de mai departe, or blocajele ce țin în supravețuire prin ranchiună, treptele superioare în stat, treptele manetate de deputații care vin și se autoproclamă post-corupere frecventă, ca salvatori incomparabili statului, a generației tinere care poate sta la ei acasă, chiar electoral ”repatriindu-i”.

Dar dacă suprapunem câteva decenii anterioare, tragem linie în clipele prezentului și evaluăm potențialul de acțiune al acestora de mai departe, câtă coloană și rigiditate simțim în motorizarea schimbării în bine de mai departe cu implicarea ta, ca tânăr, or ca cel ce-i sunteți dascăl?

CREATIVITATEA, CA ELEMENT DE POZIȚIONARE A GÂNDIRII ”ÎN BOXĂ”, ”ÎN AFARA BOXEI”, OR ÎN ”ZONA DE CONȘTIENTIZARE CĂ  BOXA NU EXISTĂ”

Mulți dintre noi cunoaștem istorioara cu broscuța și cratița. În primul caz, amintim broasca care a fost pusă în cratița cu apă fierbinte și care rapid a sărit din ea și de celălalt caz, când broasca a fost pusă în cratița cu apă rece, dar pe plita care a încălzit apa până la fierbere și în final a clocotit animăluțul, fără ca aceasta să de-a semn de deranj.

Cât de aproape de noi, cât de caracteristic tinerilor secolului XXI, care prin indiferența manifestată frecvent devin victime clocotite a unui sistem în care trăesc, iau parte și la care dau ripostă critică doar prin replici în chat-ul de facebook.

Ce înseamnă un tânăr ce gândește în interiorul unei boxe, aplicând metafora? Înseamnă trei nivele de educație ce coincid cu trei perioade de vârstă distincte, care sumativ aliniază pe o linie directorie ulterioară. Primul nivel coincide vârstei de șapte ani, or de educația făcută acasă.

Principala bază de cunoaștere a lumii prin prisma cunoștințelor oferite de părinți. Este etapa aranjamentelor emoționale și afective față de cele mai principale lucruri fragedei vârste. Copiii la 7 ani nu pot ști mai mult decât îi aliniază, alimentează și ajută or orientează spre cunoaștere părinții.

Al doilea nivel este perioada școlii primare de alți 7 ani, vârstă ce se asociază cu cea mai dificilă perioadă de definire personală. Perioadă ce aliniază anumite părți ale caracterului, aranjează comportamentul în comunicarea cu alte persoane, într-un regim riguros de reguli, menținute de profesor. Tranziția acestei perioade trece în lumea dorinței primare de afirmare, de cunoaștere și determinare pentru viitor. Această a doua etapă, în prima fază, în dezvoltarea  tinerilor este una încă în afara capacităților de a vedea realitățile în afara ”boxei”. Nu este o regulă, pentru că variabilitatea temperamentelor tinerilor, lasă loc și celor ce par diferiți de mici, dar care cu regret nu mereu sunt înțeleși și apreciați de profesori, adică, în cazul nostru, sistem, primă scântee ce justifică un alt mod de gândire.

Deci, spre finalul perioadei doi, tinerii care nu încetează să-și pună întrebări, nu se mulțumesc cu răspunsurile lor date de mentori, tinerii care încearcă să se implice în varii cercuri de acțiuni extracuriculare, dobândesc capacitatea de gândire ”în afara boxei”.

Pornind de la această abilitate dobândită, energetica acelor tineri se și schimbă radical odată cu creșterea potențialului lor de cunoaștere și adaptare la diverse situații. În timp, acest segment tipologic de percepție a tinerilor și înscrie cele mai multe și rapide succese, fiind frecvent solicitați și abordați la implicări personale.

De pe pozițiile gândirii ”în afara boxei”, cu altoirea de mai departe a tendinței de lărgire a orizonturilor de cunoaștere, este doar un pas către conștientizarea profundă de mai departe că ”boxa” nu există. Anume aici, privirea noastră devine superior sistemului care ne-a produs și suntem în plinătate apți de a privi lucrurile obiectiv. Nu vreau să dau o notă tinerilor din Republica Moldova la etapa în care se identifică în gândirea lor, pentru că individualitatea lor și-o pot singuri aprecia, citind aceste rânduri. Suntem cei care am fost produși de sistem, trăim și facem parte din sistem, dar în obligația de mai departe este nevoie ca minim să putem gândi în afara sistemului.

Doar așa văd potentă implicarea noastră pentru a schimba lucrurile, altfel rămânem victimele hipnotizate de interese superioare nouă.

DIZABILITATEA SISTEMULUI DE EDUCAȚIE, NEADAPTAT CERINȚELOR DE PIAȚĂ A MUNCII. MOTIV DE DEZNĂDEJDE ȘI CEDARE, OR PLECARE DE-ACASĂ

Viața noastră nu este liniară și cultura tinerilor este una organică, care evoluează în mod constant prin gândurile, sentimentele și acțiunile lor, care le realizează zi de zi. În prezent, provocările de a transforma sistemul educației în ceva mai potrivit sunt strigătul secolului XXI.

În centrul acestor transformări se cere deja a fi o abordare total diferită a rolului și potențialului tinerilor în Republica Moldova. Când vorbim despre realizarea potențialului nostru, trebuie să notăm două sensuri ale termenului. În primul rând, este nevoie să înțelegem gama și varietatea pe care le transpunem ulterior în realitate.

Educația, prin țelul ei, are un rol determinant în dezvoltarea orizonturilor de cunoaștere, a abilităților de orienate, adaptare și a instrumentarului tehnic util creșterii economice a statului.

Elocvența în acest sens revine sistemului de învățământ tradițional al Republicii Moldova, care generează de-a lungul timpului serioase probleme în toate sectoarele de pe piața forței de muncă, în toate sistemele, cu orientare și manifest la treptele superioare de control al statului.

Aceste probleme le simțim toți, de la un capăt la altul al pieței muncii, de la supracalificați, la cei fără nici o calificare. Observăm că indiferent de cine accede la putere, politicile naționale privind educația îi au în vedere pe tinerii absolvenți de facultăți. Chiar dacă practica la care cu toții suntem martori, că politicile pot să funcționeze, păi adesea absolvenții se ciocnesc cu o problemă omniprezentă lor, lipsa locurilor de muncă.

Secolul XXI a venit la pachet cu multe alte părți gri și cu un fenomen al inflației crescute a specialiștilor absolviți. Creșterea numărului de absolvenți cu studii superioare a dus la o criză neașteptată în recrutarea acestora în câmpul muncii. În disperare de cauză, după studii dictate de un sistem neadaptat cerințelor de piață a muncii, absolvenții sunt grăbiți fie să părăsească țara, unde se rezumă la munci inferioare studiilor încheiate, or în mic procent, rămân pe poziții inferioare în diferite companii din țară.

Problemele sunt foarte critice pentru cei cu studii și calificări, însă pentru cei care nu dispun de calificări sunt usturător distrugătoare. Sistemul actual de învățământ din Republica Moldova, chiar dacă produce un număr mare de tineri specialiști, acesta nu reușesc să facă față standartelor acestora. Despre acestea ne indică clar ratele înalte de abandon școlar, retragerile din sistemul de învățământ obligator etc., cu implicarea unor mulți factori cunoscuți de fiecare din dvs. La final, îndemn să combatem prin implicările noastre mai articulate, ceea ce a spus în metaforă Chris Wink: ”În modelul tradițional de educație, copiii par să fie încărcătura unor vagoane de marfă, în timp ce școala este un mare siloz. La siloz, copiii sunt umpluți ca niște saci și așezați apoi în marfare. Noi am construit rampele de lansare în care copiii sunt rachetele, iar noi nu facem decât să încercăm să găsim fitilul”.

Elementele de bază în dezvoltarea personală a tinerilor rămân a fi individualitatea și autenticitatea, de care vă îndemn să luați act.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata