Câte blocuri din Chișinău au fost conectate până acum la căldură?

0 48

Până la această oră, au fost conectate la rețeaua de termoficare mai bine de jumătate dintre obiectivele cu încălzire centralizată din capitală. Potrivit primăriei, numărul acestora este de 2250, peste 50% din totalul de 4300 de obiective.

Au fost conectate la încălzire toate cele 134 de grădinițe din capitală care activează în prezent, inclusiv instituțiile din Dobrogea și Grătiești, care au solicitat conectarea luni.

De asemenea, sunt conectate la sursa termică 86 de școli și licee din cele 135, iar instituțiile medico-sanitare publice din municipiu, 62 de obiective, beneficiază în totalitate de termie, inclusiv o parte din acestea dispun de centrale termice autonome.

Cât privește situația fondului de locuințe, sunt deja conectate 571 de blocuri multietajate din totalul de 2730.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata