Ce spune Vasile Costiuc despre cererea unor membri Democrația Acasă ca să fie scos din cursă

0 144

După ce un grup de membri ai Partidului Democrația Acasă au depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) un demers prin care solicită scoaterea formațiunii din cursa electorală, pe motiv că liderul acesteia, Vasile Costiuc, ar fi falsificat unele documente oficiale și face declarații false, contactat de Realitatea.md, Vasile Costiuc, a declarat că încă nu a făcut cunoștință cu scrisoarea dată, însă o califică „ca nefondată”, scrie realitatea.md.

Vasile Costiuc a precizat că urmează să citească demersul pe care l-au înregistrat la CEC reprezentanții partidului său și ulterior va veni cu o reacție publică, însă până a vedea acuzațiile ce i se aduc acesta a declarat că mai degrabă sunt niște nemulțumiri a unor concurenți, care încearcă disperat să adune capital politic, denigrând imaginea partidului său, pe motiv că au înțeles că nu au sorț de izbândă în aceste alegeri.

„Noi suntem pe dealuri, facem campanie electorală și încă nu am făcut cunoștință cu scrisoarea, demersul sau sesizarea, nici nu știu cum să o numesc, cel mai probabil a fost scrisă într-un cabinet politic și nu reprezintă o poziția reală a acestor membri ai Democrației Acasă. Concurenții electorali, care au înțeles că nu vor accede în Parlament încearcă cu fel și chip să ne atace. Altă explicație nu am. Dacă ar dori cu adevărat să lupte pentru valorile naționale, atunci trebuie să solicite scoaterea din cursa electorală a PSRM, Șor, PCRM și a tuturor celora care atentează la identitatea acestui stat”, ne-a spus Vasile Costiuc.

Amintim că, acesta nu este primul incident din interiorul Partidului Democrația Acasă. Săptămânele trecute, alți membri ai formațiunii l-au acuzat pe Costiuc că ar fi luat bani pentru primele poziții în lista Partidului Democrația Acasă.

Un alt incident cu implicarea formațiunii date este faptul că, pe lista partidului la alegerile parlamentare anticipate se regăsește pe poziția a treia nepotul lui Petru Jardan, deputat al Partidului Șor, care este judecat în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata