CEC propune ca la scrutinele viitoare, secțiile din străinătate să dispună de 10 mii de buletine de vot

0 124

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) propun ca, în cadrul scrutinelor viitoare, secțiile de votare din străinătate să dispună de 10 mii de buletine de vot și nu de 5 mii, așa cum este în prezent. Inițiativa a fost inclusă în raportul CEC cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, care a fost aprobat pe 23 noiembrie.

Propunerea a fost făcută de către membrul CEC Dumitru Pavel, după ce, în ajun, reprezentanții instituției au discutat despre includerea numărului maxim de 7 mii de buletine de vot.

„De ce ne-am teme să menținem numărul maxim de 10 mii de buletine de vot? În condițiile în care se preconizează instituirea a votului pe parcursul a două zile, numărul de 7 mii va fi insuficient pentru anumite secții, ca să putem acoperi toți solicitanții de a vota”, a declarat Pavel.

În replică, un alt membru al CEC, Andrei Volentir, a menționat că un număr prea mare de buletine de vot ar însemna cheltuieli nejustificate din bugetul statului, întrucât fiecare secție de votare are o anumită capacietate de deservire a alegătorilor.

„Practica a arătat că doar în câteva secții de votare, pe care le putem număra pe degetele de a o mână, buletinele de vot s-au epuizat în turul II de scrutin, preponderent e vorba de Germania. Problema a constat că este o concentrație mare de cetățeni, dar am avut condiții impuse de autoritățile germane de a deschide un număr limitat de secții de votare. Putem să dăm și 20 și 30 de mii de buletine de vot, dar orice secție de votare are o anumită „capacitate de absorbție” estimată la 5-6 mii, nu mai mult”, a argumentat Volentiri.

Totuși, propunerea privind instituirea numărului maxim de 10 mii de buletine de vot pentru secțiile din străinătate a fost susținută de 5 membrii ai Comisiei. Alți doi s-au abținut.

Raportul urmează să fie prezentat Curţii Constituţionale împreună cu procesul-verbal de totalizare a rezultatelor turului doi al alegerilor Președintelui Republicii Moldova.

Potrivit art. 122 din Codul electoral, Curtea Constituțională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor în termen de 10 zile de la primirea actelor de la CEC, dar nu mai devreme de soluționarea definitivă de către instanțele de judecată a contestațiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislație.

***

Conform procesului-verbal privind totalizarea rezultatelor turului doi de scrutin prezidențial, Maia Sandu a obținut – 943.006 de voturi, iar Igor Dodon – 690 615.

La secțiile de votare deschise peste hotarele țării s-au prezentat la urne 260 079 de alegători, reprezentând cel mai mare număr de votanți de la organizarea secțiilor de votare în străinătate.

Cea mai activă participare s-a înregistrat la secțiile de votare:

1/343 – or. Villeneuve -Saint –Georges, Republica Franceză;

1/397 – or. Northamton, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

1/395 – or. Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

1/393 – or. Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

1/394 – or. Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Mai multe secții de votare s-au închis înainte de programul prestabilit, din cauza epuizării numărului maxim de buletine de vot – 5000:  nr. 1/348 Berlin, Republica Federală Germania, nr. 1/349 Frankfurt, Republica Federală Germania,  nr. 1/393 și nr. 1/394 or. Londra (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) și nr. 1/344 or. Montreuil, Republica Franceză.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata