Cel puţin 18 oameni au murit la o înmormântare în India, din cauza ploilor

0 41

Cel puţin 18 persoane care participau la o înmormântare în nordul Indiei şi-au pierdut viaţa în momentul în care un acoperiş sub care se adăposteau

de precipitaţiile abundente s-a prăbuşit duminică după-amiază, a declarat un ofiţer de poliţie.

Circa 40 de persoane s-au adunat sub un adăpost la un crematoriu în districtul Ghaziabad când acesta s-a prăbuşit, prinzându-le sub dărâmături,

a afirmat comisarul Anita C Meshram.

Echipele de salvare au folosit câini pentru a găsi supravieţuitorii, care au fost duşi la spitalele din apropiere, unii în stare critică.

Un alt ofiţer de poliţie, Ijaj Raja, a declarat ulterior că operaţiunea de salvare s-a încheiat.

Cauza prăbuşirii acoperişului nu se ştie încă, însă autorităţile au anunţat că vor deschide o anchetă.

“Vom lansa o anchetă în această privinţă şi vom afla cine este responsabil – indiferent dacă este constructorul, oficiali sau angajaţi ai Consiliului municipal,

cât mai curând posibil”, a declarat Meshram.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata