China și-a creat propria criptomonedă, prin care va putea evita sancțiunile impuse de SUA

0 31

Chinezii au fost cei care au inventat bancnotele, în vremea când definiția banilor era rezumată la ideea de monede. Acum, sunt primii care și-au creat propria criptomonedă. Se pare că istoria se repetă. Eforturile pentru această criptomonedă ar fi început în 2014, scrie Wall Street Journal.

Se poate spune că banii, în sensul lor larg în lumea civilizată, deja s-au transformat în cifre pe un ecran. Tot mai mulți folosim cardurile de credit și aplicațiile pe telefon pentru a încasa sau face plăți. În aceste vremuri, China mai face un pas în față și lansează o criptomonedă proprie, dar care o să fie controlată de banca centrală.

Acest concept se bate cap în cap cu definiția tradițională a criptomonedelor, care n-ar trebui să fie controlate de o instituție, dar guvernul chinez vrea să monitorizeze și mai mult atât economia națională, cât și cetățenii. În esență, yuan-ul digital va elimina cel mai important aspect al criptomonedelor: anonimitatea utilizatorilor.

„Pentru a ne proteja suveranitatea valutară și statutul legal al monedei, trebuie să planificăm din timp”, a spus Mu Changchun, cel care conduce acest proiect în cadrul băncii centrale chineze.

Un alt motiv posibil pentru care China face această schimbare este de a ieși în mare măsură de pe piața valutară, care e controlată în mare parte de influența dolarului american. Aproximativ 80% din tot comerțul global se face în dolari americani sau implică această monedă, iar aproximativ 90% din toate tranzacțiile de pe piața ForEx implică dolarul american. Astfel, e de înțeles de ce guvernul chinez, cu ambiții mari, vrea să iasă din umbra monedei americane, iar moneda locală să nu mai fie raportată la dolar.

Această criptomonedă s-ar putea răspândi în țările din vecinătatea Chinei pentru transferuri internaționale, dar și pentru tranzacții din viața de zi cu zi. Coreea de Nord, Iran sau Myanmar sunt și ele țări ce ar putea folosi această criptomonedă pentru schimburi internaționale, mai ales în contextul restricțiilor și penalizărilor impuse de Statele Unite. Ar putea deveni ea însăși un punct de referință în acest sens. În timpul testelor din ultimele luni, peste 100.000 de oameni au descărcat aplicația necesară și au efectuat plăți, inclusiv la comercianți precum McDonald’s și Starbucks.

Alt element definitoriu al criptomonedelor ce nu va fi prezent la yuan-ul digital este volatilitatea. Asta derivă de la faptul că, așa cum am scris anterior, este controlată de Banca Populară a Chinei. Mai mult de atât, pentru fiecare yuan digital care intră în circulație, un yuan „clasic”, din hârtie, va ieși din circulație. Astfel, China va evita inflația în timp ce face trecerea către criptomonedă.

În ceea ce privește relațiile internaționale, yuan-ul digital poate fi văzut și ca o metodă de a evita restricțiile impuse de autoritățile din SUA. Practic, această criptomonedă va permite guvernului chinez să facă tranzacții fără știrea oficialilor americani, nefiind necesar un cod SWIFT care ar putea fi urmărit, și va putea deveni un etalon al criptomonedelor centralizate, în special în Asia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata