Clinica din Vorniceni, cu peste 200 de paturi, rămâne în continuare abandonată. MSMPS explică de ce nu poate fi utilizată

0 43

În prezent, utilizarea blocului curativ nr. 2 din cadrul Clinicii din Vorniceni a IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, nu este posibilă. Este concluzia prezentată de către experții contractați de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), care au examinat construcția și instalațiile inginerești. Reprezentanții instituției au alocat încă 7 mln de lei pentru reparații, scrie sursa citată.

Observațiile au fost redate în cadrul Raportului de expertiză tehnică preventivă, anunță MSMPS pe 11 decembrie.

„Urmare a evaluării, s-a constatat că proiectul de rесоnstruсțiе а Blocului curativ nr. 2 din s. Vorniceni  nu а fost verificat de Direcția Vеrifiсаrе și Expertizare а Рrоiесtеlоr de construcție și a fost elaborat fără expertiza tehnică a clădirii existente, cum prevedea caietul de sarcini. Panourile electrice, de automatizare și dirijare, sunt deteriorate din cauza umidității, ceea ce pune în pericol funcționarea sistemelor inginerești și a utilajului tehnologic menit să asigure funcționalitatea blocului clinic”, menționează experții.

De asemenea, în elementele structurii de rezistență a construcțiilor existente ar fi fost depistate semne de umezeală, deteriorarea finisajelor și căderea tencuielei pe suprafețele interioare ale pereților subsolului, urmare a pătrunderii apelor subterane  (din cauza lipsei drenajului, care nu a fost executat conform proiectului).

În raport se menționează că, pentru asigurarea funcționalității blocului curativ nr. 2 a clinicii din satul Vorniceni sunt necesare mai mult măsuri, printre care hidroizolarea încăperilor subsolului, unde sunt amplasate toate sistemele inginerești și automatizate; verificarea și punerea în funcțiune a sistemului antiincendiar sau verificarea și punerea în funcțiune a ascensoarelor.

MSMPS mai menționează că, în cadrul proiectului Bugetului de Stat pentru anul  2021, a fost planificată suma de circa 7 mln lei pentru realizarea lucrărilor în cadrul acestui bloc.

***

Recent, proiectul media CuSens a realizat un reportaj amplu despre spitalul respectiv.  Acesta se află la circa 40 de km de Chișinău, și dispune de peste 200 de paturi noi. Renovarea acestuia a început încă în 2008, iar de lucrări s-a ocupat o firmă cu conexiuni la vârfurile puterii, se arată în material.

Potrivit autorilor, cu acest proiect au avut tangențe de-a lungul anilor, actualul deputat socialist Petru Burduja, precum și Sergiu Pușcuța, actualul ministru al Finanțelor.

Deși încă în noiembrie 2014, însuși ministrul Sănătății de atunci, Andrei Usatîi, a participat la inaugurarea oficială a acestui bloc, niciun pacient nu i-a pășit de pragul.

Vicedirectoarea instituției le-a relatat jurnaliștilor că, în blocul respectiv, sunt peste 100 de saloane echipate cu sisteme de ventilare care blochează răspândirea infecției – o raritate pentru spitalele din Moldova. Prin urmare, aici pot fi tratați simultan circa 240 de pacienți cu probleme respiratorii. Însă, aceste ventilatoare nu au fost pornite vreodată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata