Astfel, potrivit sursei citate, persoanele fizice neangajate, cetățeni ai Republicii Moldova, printre care și proprietarii de teren agricol, fondatorii de întreprindere individuală (inclusiv gospodărie țărănească), titularii de patentă, arendașii, arendatorii, sunt obligate să se asigure în mod individual, achitând prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă în termenul prevăzut de legislație, adică în primele trei luni ale anului de gestiune.

Pentru facilitarea încadrării în sistemul AOAM, persoanele neangajate beneficiază, până în data de 31 martie, de reduceri de 50%, 60% și 75% din valoarea primei de asigurare în sumă fixă. După data de 31 martie, persoanele care nu s-au asigurat în mod individual în termenul stabilit de legislație achită prima în sumă fixă în mărime integrală (pentru anul 2020 – 4056 de lei), precum și penalități de 0,1% din suma primei pentru fiecare zi de întârziere (art. 30, Legea nr. 1593/2002).

Totodată, CNAM înștiințează anual, prin scrisori, categoriile de plătitori menționați mai sus dacă nu s-au asigurat, termenul de prescripție extinctivă pentru stingerea primelor de asigurare medicală obligatorie, a penalităților aferente acestora fiind de trei ani. Pentru identificarea persoanelor obligate să se asigure în mod individual care nu au achitat prima AOAM în sumă fixă, CNAM utilizează datele furnizate de către instituțiile responsabile de evidența informației ce vizează categoriile de persoane indicate în anexa nr.2 la Legea nr.1593/2002.

În context, CNAM îndeamnă cetățenii care au întrebări legate de achitarea primei AOAM în sumă fixă să apeleze Serviciul telefonic Info CNAM – 0800 99999 (apel gratuit atât de pe telefon fix, cât și mobil) sau să solicite informații prin e-mail – suport@cnam.gov.md.