Copii ținuți în beci, înfometați și abuzați timp de opt ani. Ce s-a întâmplat cu părinții lor

0 45

Doi părinţi din Elveția au primit ani grei de închisoare, fiind găsiți vinovați că şi-au închis doi dintre copii într-un beci, i-au înfometat şi i-au abuzat ani la rând.

Tatăl a fost condamnat la 16 ani şi jumătate de închisoare, iar mama la 12 ani în spatele gratiilor.

Potrivit rechizitoriului, cuplul a început să-şi abuzeze cei doi copii – o fetiţă de cinci ani şi un băieţel de patru – în 2003, în Zurich, şi s-au oprit abia opt ani mai târziu, când autorităţile i-au plasat pe minori într-un orfelinat.

Timp de patru din aceşti opt ani, copiii erau închişi noapte de noapte şi weekend-urile, mai întâi în camera lor şi ulterior într-un beci neîncălzit.

Copiii au suferit de foame, din cauza abuzurilor fizice şi a umilinţelor, fiind nevoiţi să-şi facă nevoile pe podeaua beciului, potrivit audierilor de la tribunal.

Tatăl a fost condamnat şi pentru că şi-a abuzat sexual o altă fiică şi o fată vitregă. Cele două fete nu au fost forţate să trăiască în pivniţă.

″Aţi acţionat împreună şi nu v-aţi oprit unul pe celălalt de la comiterea acestor delicte″⁣, le-a spus judecătorul părinţilor, care în timpul procesului s-au acuzat reciproc.

Tribunalul a anunţat că va depune plângere împotriva autorităţilor din domeniul protecţiei copilului din Zurich care se aflau în funcţii în timpul comiterii faptelor, pe motiv că, deşi au fost alertaţi în repetate rânduri de vecini, profesori şi medici, nu au luat nicio măsură.

sursa: Agerpres

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata