Copiii care vor lipsi de la școală sau grădiniță timp de 3 zile, scutiți de obligația de a prezenta certificate medicale

0 118

Copiii care vor absenta cel puțin 3 zile de la școală sau de la grădiniță nu vor mai trebui să prezinte certificate de contact de la medicul de familie, privind starea de sănătate. Decizia a fost luată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. O circulară în acest sens a fost publicată de către secretarul de stat al Ministerului Educației, Natalia Grîu, pe 7 septembrie.

Astfel, în loc de certificate de contact de la medicul de familie, părinții minorilor vor prezenta o declarație pe propria răspundere în care va indica că copilul nu a suferit de COVID-19 și nu a intrat în contact cu o persoană infectată. Doar dacă copilul a suferit de o infecție respiratorie, inclusiv Covid-19, este necesar certificatul și consultația la medicul de familie.

Totodată, admiterea copiilor nevaccinați în colectivități este interzisă. În cazul minorilor care nu sunt vaccinați din cauza unor contraindicații medicale, decizia privind admiterea în instituția educațională se va lua în urma evaluării riscurilor de către medicul de familie, se mai arată în document.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata