Costiuc a declarat greva foamei în semn de protest

0 15

Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a declarat greva foamei. Informația a fost difuzată de avocatul lui Vasile Costiuc, într-un video publicat pe pagina de Facebook a partidului, după ce a ieșit din sediul Centrului Național Anticorupție, unde se află clientul său, transmite IPN.

Potrivit avocatului, președintele Partidului „Democrația Acasă” a declarat greva foamei în semn de protest, a rugat să îi fie aduse cărți, pastile, pentru că are probleme cu sistemul circulator. Totodată, Vasile Costiuc a îndemnat la calm, susține apărătorul.

Avocatul a precizat că liderul Partidului „Democrația Acasă” este bănuit pe două capete de acuzare – de spălare de bani și abuz de putere. În același timp, apărătorul a spus că va depune o plângere în baza reținerii lui Vasile Costiuc și efectuării perchezițiilor la domiciliul acestuia, de unde i-a fost confiscat doar telefonul mobil.

„Ambele infracțiuni cu forme agravante prevăd închisoare de la 5 la 10 ani. Este învinuit de spălare de bani și abuz de putere. Noi considerăm că el nu poate fi tras la răspundere pentru abuz în serviciu, pentru că el nu deținea nicio funcție publică, iar participarea la o organizație criminală – nu sunt probe. Vom face câteva acțiuni împotriva procesului verbal de percheziții. A fost ridicat doar telefonul. Organul de urmărire penală presupune că acțiunea a avut loc în 2008. Care urme ale acelei acțiuni pot fi găsite într-un telefon cumpărat acum jumătate de an? Alte bunuri sua înscrisuri nu au fost găsite”, a menționat avocatul lui Vasile Costiuc.

Potrivit apărătorului, în 72 de ore organul de urmărire penală urmează să stabilească, dacă îi înaintează sau nu învinuirea.

Trei persoane au fost reținute în urma perchezițiilor de miercuri, efectuate de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, în dosarele ce vizează afacerile cu terenurile Primăriei Durlești. Informația a fost confirmată pentru IPN de către procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media.

Reținuții sunt președintele Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, consilierul municipal Veaceslav Nedelea și o femeie suspectă că ar fi implicată în schemă, a precizat purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata