Cristiano Ronaldo s-ar putea întoarce la Real Madrid. Atacantul ar fi nemulțumit la Juventus

0 34

Agentul fotbalistului portughez Cristiano Ronaldo a contactat clubul spaniol Real Madrid pentru a le propune o revenire, susține presa sportivă din Spania .

Agentul lui Cristiano Ronaldo, Jorge Mendes, este în discuții cu Real Madrid despre o eventuală revenire pe Santiago Bernabeu, din vară, a starului portughez.

El Chiringuito și Marca scriu că Mendes a purtat discuții cu conducerea lui Real Madrid despre Ronaldo, care a plecat de la Madrid la Juventus, în 2018,

după ce a câștigat cu madrilenii nenumărate trofee, marcând 311 goluri în 292 de apariții.

Ronaldo ar fi nemulțumit la Torino și vrea să se întoarcă la clubul pe care l-a părăsit acum trei ani.

De altfel, Corriere dello Sport scrie că torinezii ar fi anunțat deja că sunt dispuși să renunțe la serviciile portughezului

pentru cei dispuși să plătească pentru el 29 milioane de euro.

Totuși, presa spaniolă mai menționează că prioritățile lui Real Madrid, pentru acoperirea postului de atacant sunt aducerea lui Kylian Mbappe și a lui Erling Haaland.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata