CSM va examina în şedinţa din 6 octombrie demersul procurorului general cu privire la „specializarea judecătorilor în domeniul crimelor de corupţie şi a celor conexe

0 88

Consiliul Superior al Magistraturii va examina în şedinţa de marţi, 6 octombrie, demersul procurorului general, Alexandr Stoianoglo cu privire la „specializarea judecătorilor în domeniul crimelor de corupţie şi a celor conexe”.

Potrivit Ziarului de Gardă, citat de radiochisinau, la 30 septembrie Procuratura Generală anunţa că Stoianoglo a intervenit cu iniţiativa instituirii completelor de judecători, specializaţi în examinarea dosarelor vizând „furtul miliardului” şi a celor conexe. Iniţiativa prevede crearea completelor la nivelul Judecătoriei municipiului Chişinău (sediile Ciocana şi Buiucani) şi Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, cu desemnarea judecătorilor specializaţi în soluţionarea acestor categorii de dosare.

În mod special, potrivit Procurorului General, implementarea respectivului proiect este dictat de necesitatea accelerării procedurii de examinare judecătorească a acestor categorii de dosare care trenează pe rolul instanţelor de mai bine de 5 ani.

O altă latură sensibilă a acestor dosare ţine de felul în care va avea loc gestionarea examinării judiciare a acestor dosare, or, asigurarea continuităţii judecării va constitui criterii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata