Cum faci diferența dintre răceală, gripă și COVID

0 308
  • Cum poți să-ți dai seama când simptomele pe care le ai sunt ale unei răceli banale, unei gripe sau infecției cu noul coronavirus?
  • Cere părerea unui medic dacă nu ești sigur; sănătatea ta și a celor apropiați este cea mai importantă

Se apropie iarna, deci începe sezonul tradițional de răceală și gripă. Totuși, din cauza situației actuale, știi să faci diferența dintre ele? Poți de fapt să ai coronavirus și să răspândești virusul fără să știi. Sau invers, deja să îți începi testamentul la primul strănut.

Sistemul medical britanic a întocmit un ghid pentru a face diferența între cele trei. Experții speră astfel să ajute lumea să-și dea seama dacă sunt infectați cu coronavirus, fie au o gripă sau răceală comună.

Dacă ai dubii sau ești îngrijorat de starea ta de sănătate sau a unui apropiat nu ezita să ceri părerea unui medic în primă instanță. Așadar, iată când va trebui să te gândești dacă este cazul să îți faci un test de coronavirus sau să intri în izolare.

Simptome Coronavirus Răceală Gripă
Febră – 37.8° C sau mai mult Comun Rar Comun
Oboseală Câteodată Câteodată Comun
Tuse Comun(seacă) Comun(ușoară) Comun(seacă)
Pierderea simțurilor Comun Câteodată Câteodată
Strănut Nu Comun Nu
Dureri Câteodată Comun Comun
Nas curgător sau înfundat Rar Comun Câteodată
Gât iritat Câteodată Comun Câteodată
Diaree Rar Nu La copii
Dureri de cap Câteodată Rar Comun
Dificultăți respiratorii Câteodată Nu Câteodată

Coronavirus

Simptomele cele mai comune de Covid-19 sunt febra- o temperatură de 37.8 C sau mai mare, tuse persistentă(de obicei seacă) și pierderea simțului gustului și/sau mirosului. Pacienții pot suferi uneori de oboseală, dureri de cap, de gât și dificultăți de respirație. Diareea și nasul curgător sunt rare. Simptomele pot varia.

Răceală

Cele mai comune simptome de răceală sunt: strănuturile, nas curgător sau înfundat și dureri de gât. Se poate experimenta totuși o tușe ușoară. Uneori există oboseală și este rar să aveți febră sau dureri de cap. De menționat faptul că o răceală nu provoacă diaree și în general există un debut treptat al simptomelor.

Gripă

Gripa constă cel mai frecvent în febră, oboseală, tuse seacă, și dureri de cap. Pacienții vor prezenta uneori nas înfundat sau curgător și/sau durere în gât. Diareea poate apărea uneori la copii. De obicei nu există strănuturi la gripă, dar poate apărea o deficiență respiratorie. De menționat că gripa are în majoritatea cazurilor o apariție rapidă a simptomelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata