Curtea Constituțională a declarat neconstituţională abrogarea „Legii miliardului” votată de PSRM – Pentru Moldova

0 31

Legea nr. 230 din 16 decembrie 2020, privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat sau așa-numita „lege a miliardului”, nu este constituțională. Hotărârea a fost pronunțată de președinta Curții Constituționale Domnica Manole pe 18 martie.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova

Pe 22 decembrie, CC a suspendat legea, care a fost aprobată pe 16 decembrie de către deputații socialiști și cei din Platforma „Pentru Moldova”,

din care face partea fracțiunea Partidului „ȘOR” și deputații neafiliați care au părăsit Pro Moldova.

Acum patru ani, prin această lege, autoritățile au transformat în datorie de stat creditul oferit de Banca Națională celor trei bănci,

prin care s-au acoperit circa 14 miliarde de lei ce s-au furat din respectivele instituții bancare. Deputații din opoziție au fost împotriva anulării acestei legi.

În baza acesteia, Băncii Naționale i se transferă anual aproape un miliard de lei din bugetul de stat. De notat că suma totală care urmează să fie returnată BNM,

cu tot cu dobânzi, este de 25 de miliarde de lei.

Deputatul socialist Vlad Bătrîncea a declarat pe 16 decembrie că, prin anularea așa-numitei „legi a miliardului”, se va reuși economisirea a 600 mln de lei.

Acesta a propus ca banii să fie transferați în fondul de subvenționare a agricultorilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata