Curtea Constituțională îl trimite pe Nagacevschi să citească atent legea. Demersul depus de ministru, respins de magistrați

0 617

Curtea Constituțională a respins demersul depus de ministrul demisional al Justiției, Fadei Nagacevschi, care a solicitat magistraților CCM

interpelarea avizului Comisiei de la Veneția în privința sesizării depuse de președintele R.Moldova, Maia Sandu,

cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Legislativului, scrie deschide.md.

„Domnul Fadei Nagacevschi, în virtutea funcției sale, nu este parte a procesului constituțional și nu este în drept de a veni cu asemenea demers în adresa Curții”,

a declarat în debutul ședinței președintele Înaltei Curți, Domnica Manole.

Totodată, președintele CCM a precizat că va examina, totuși, demersul depus la acest subiect de speakerul Legislativului, Zinaida Greceanîi.

Amintim că Înalta Curte examinează astăzi sesizarea depusă de președintele R.Moldova, Maia Sandu,

privind constatarea circumstanțelor pentru dizolvarea Parlamentului după ce deputații nu au reușit să învestească, de două ori, Guvernul.

Socialiștii și Partidul „ȘOR” insistă că au un candidat de rezervă, ex-deputatul PSRM și actualul ambasador al R.Moldova la Moscova, Vladimir Golovatiuc,

și se opun dizolvării forului suprem. Mai mulți experți sunt de părere că această poziție este dictată de faptul că cele două formațiuni s-au prăbușit în sondaje

în ultima perioadă, iar PAS ar putea obține în cadrul alegerilor anticipate majoritatea voturilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata