Daniel Ioniţă: România este întotdeauna dispusă să colaboreze cu un Guvern responsabil la Chişinău, care să respecte angajamentele faţă de UE

0 15

România este întotdeauna dispusă să colaboreze cu un Guvern de la Chişinău care va respecta angajamentele pe care Republica Moldova

şi le-a asumat în faţa partenerilor internaţionali şi, cel mai important, faţă de cetăţenii săi. Declaraţia a fost făcută de Ambasadorul României, Excelenţa sa Daniel Ioniţă, invitat în cadrul emisiunii Punctul pe AZi.

În privinţa haosului de pe scena politică de la Chişinău, Ambasadorul declară: „În R. Moldova asistăm la un ghem de crize care se potenţează reciproc, criza economică, sanitară, criza vaccinului, criza politică, juridică, dorinţele unora de a se ţine puternic de scaune şi dorinţele altora care respectă într-un mod fidel opinia majorităţii populaţiei legate de organizare alegerilor anticipate. Dacă n-ar fi fost mize importante la mijloc, ar fi fost până acum rezolvată situaţia”.

În acest context, Ambasadorul reiterează că România a avut întotdeauna un discurs care s-a bazat pe câteva elemente:

„E important să existe stabilitate, reponsabilitate şi este important ca factorii politici, guvernanţii să îşi asume şi să îşi îndeplinească angajamentele faţă de partenerii internaţionali care la momentele grele au fost alături, angajamente care vizează îndeplinirea unor aşteptări ale cetăţenilor Republicii Moldova. Nu partenerul internaţional cere Republicii Moldova ca aici să existe bună guvernanţă, dar buna guvernanţă este dorită de cetăţenii Republicii Moldova, pentru că ei ştiu că buna guvernanţă înseamnă respect faţă de statul de drept, faţă de lege, faţă de libertăţile individuale, libertatea mass media, libertatea gândirii şi libertatea de exprimare, însemnă respect faţă de investitori şi înseamnă o promovare hotărâtă a luptei împotriva corupţiei pe o platformă judiciară independentă”, spune Excelenţa Sa.

Daniel Ioniţă subliniază că România este întotdeauna dispusă să colaboreze cu un guvern la Chişinău care respectă normele şi principiile democratice, angajamentele pe care şi le-a asumat faţă de UE, şi care îşi respectă angajamentele luate în plan bilateral:

„Pentru că doar astfel putem duce la îndeplinire multitudinea de proiecte pe care le avem, unele dintre ele sunt agăţate, aşteptăm să vină vremuri mai bune (…) Sunt o serie de acorduri bilaterale care ar deschide calea cooperării atât în domeniul educaţie, a cercetării, recunoaşterea reciprocă a diplomelor, schimbul de studenţi între universităţile din R. Moldova şi România. Alte proiecte vizează reducerea tarifelor de roaming, proiecte de infrastructură, construcţii de poduri şi alte proiecte. Sunt multe astfel de chestiuni care se află în diverse etape de realizare sau aşteptare”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata