De ce medicii din Găgăuzia nu vor să se imunizeze cu vaccinul donat de România. Irina Vlah: Ei vor un vaccin cu un grad de eficienţă mai ridicat

0 20

Guvernatoarea UTA Găgăuzia, Irina Vlah, dezminte informațiile potrivit cărora medicii din autonomie ar refuza vaccinarea anti-COVID-19.

Potrivit bașcanului, angajații spitalelor își doresc imunizarea, însă așteaptă un vaccin cu un grad de eficiență mai ridicat. Irina Vlah spune că oamenii nu pot fi obligați

să se vaccineze cu un anumit vaccin, ci trebuie create condiții ca populația să aleagă cu care vaccin să se imunizeze, notează IPN.

După ce în spațiul public a apărut informația că medicii de la spitalele din autonomia găgăuză refuză imunizarea cu vaccinul AstraZeneca, bașcanul UTA Găgăuzia,

Irina Vlah vine în apărarea lucătorilor medicali din regiune și spune că aceștia nu pot fi obligați să se vaccineze.

Potrivit Irinei Vlah, medicii așteaptă alt vaccin pentru a se imuniza.

„Medicii noștri vor să se vaccineze, dar oamenii trebuie convinși. Eu am vorbit cu medicii, ei mi-au spus că vor să se vaccineze, dar ei dispun de multă informație,

au citit mult despre vaccinuri și vor să se vaccineze cu vaccinul care are o eficacitate mai mare.

Trebuie să avem mai multe vaccinuri și să creăm condiții ca oamenii să aleagă cu ce vaccin să se vaccineze”, a spus Irina Vlah în cadrul emisiunii „Moldova în direct

de la postul public de televiziune.

Mai mult, potrivit lui Irinei Vlah subiectul vaccinării este intens politizat în Republica Moldova, iar acest lucru scade gradul de încredere al oamenilor în eficiența vaccinului. Irina Vlah spune că în timpul vizitei recente întreprinse în Turcia, Recep Tayyr Erdogan a promis ajutor țării noastre în combaterea pandemiei de COVID- 19, prin donația unui lot de vaccinuri.

„Trebuie să primim vaccinuri și din Est, și din Vest. Trebuie să creăm condiții ca oamenii să aleagă ce vaccin să-și administreze.

Nu le putem da indicații oamenilor, noi trebuie să-i convingem. Am avut o vizită în Turcia și acolo am avut discuții cu președintele Erdogan.

Turcia este gata să ofere ajutor țării noastre. Turcia folosește vaccinul chinez, dar nu este importantă țara producătoare,

important este ca oamenii să aibă de unde alege”, a spus Irina Vlah.

În campania de imunizare anti-COVID-19, Turcia folosește vaccinul chinez dezvoltat de Sinovac. De la începutul procesului de vaccinare din Republica Moldova, spitalelor din UTA Găgăuzia le-au fost transmise 240 de doze de vaccin AstraZeneca, suficiente pentru imunizarea a 120 de persoane.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata