De ce ne ies pistrui după expunerea la soare

0 32

Dacă aveți pistrui, probabil ați observat că o zi lungă la soare îi face mult mai proeminenți. De ce se întâmplă asta? Ei bine, pentru a afla răspunsul va trebui să înțelegeți de unde vin pistruii în primul rând.

Cu toții avem, la nivelul pielii, celule denumite melanocite. Acesta sunt celule care au rolul de a ne proteja de radiațiile UV emanate de soare. Melanocitele produc, la rândul lor, o proteină pigmentată denumită melanină. Melanina se comportă precum o barieră care ne face pielea mai închisă la culoare, bronzându-ne și protejându-ne totodată de radiațiile solare.

În general, melanocitele sunt împrăștiate în mod egal în organism. În unele cazuri însă, la unele persoane, melanocitele se adună la un loc formând pistrui. Dacă melanocitele tale sunt împrăștiate în mod egal la nivelul pielii și petreci timp la soare, obții un bronz uniform întrucat melanocitele produc melanina care te protejeazaă de soare. Pe de altă parte însă, dacă melanocitele tale nu sunt împrăștiate uniform, te vei alege după expunerea la soare cu pistrui. De asemenea, ai șanse mai mari să te alegi și cu arsuri solare întrucât în unele părți ale pielii nu există melanocite care să o protejeze.

Fața, brațele și mâinile, fiind zonele cel mai adesea expuse la soare, sunt locurile în care pistruii apar în mod deosebit. Dacă vrei să previi apariția ori înmulțirea pistruilor, trebuie să fii foarte atent atunci când îți expui pielea la radiațiile UV. Din păcate, persoanele cu pistrui prezintă, de asemenea, un risc mai mare de cancer de piele. În timp ce pistruii sunt inofensivi, ar trebui să fiți mereu atenți la ei. Dacă observați modificări neobișnuite la pistrui, contactați un medic.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata