Decis | Candidatul la funcția de premier, Igor Grosu, va veni mâine în Parlament pentru a cere votul de încredere al deputaților

0 23

Parlamentul Republicii Moldova se va întruni, joi, 25 martie, în ședință plenară pentru a examina Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului de activitate

al Guvernului și acordarea votului de încredere Guvernului Grosu.

În cadrul ședinței de astăzi, Biroul permanent al Parlamentului a aprobat convocarea ședinței plenare a Legislativului joi, 25 martie, cu începere de la ora 10:00,

precum și ordinea de zi a acesteia.

Pe lângă proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului, care figurează primul în ordinea de zi,

aceasta mai include proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2021, proiectul pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare

în sectorul bugetar și Legii salarizării, proiectul de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural,

proiectul de lege pentru modificarea Legii viei și vinului, proiectul de lege privind unele măsuri în vederea amânării penalităților pentru întârzierea la plata impozitelor de către agenții economici în perioada stării de urgență și a stării de urgență în sănătate publică.

De asemenea, urmează a fi dezbătute proiectele rămase neexaminate la ședința plenară precedentă.

Amintim că programul de guvernare al guvernului în frunte cu Igor Grosu se numește „Moldova sănătoasă”.

Printre prevederi se numără solicitarea Parlamentului de a declara stare de urgență pe o perioadă de cel puțin 30 zile,

conform deciziei și recomandării Consiliului Suprem de Securitate din 13 martie 2021.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata