Declanșarea alegerilor anticipate, primul pas al Maiei Sandu. Remus Ștefureac: E nevoie și de un guvern european, nu de un guvern socialist

0 44

Contactat de PS News, sociologul Remus Ștefureac, director INSCOP Research, este de părere că odată cu preluarea funcției de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu va fi nevoită să declanșeze alegeri anticipate, pentru că „nu e suficient să ai doar un președinte pro-european în Republica Moldova, e nevoie și de un Guvern european, nu de un guvern socialist”.

„Este o victorie istorică a Maiei Sandu la aceste alegeri, iar acum avem prima femeie româncă președinte. Maia Sandu are și cetățenie română și nu a ascuns niciodată acest lucru, dimpotrivă a fost foarte deschisă cu acest aspect și cred că e mare realizare pentru cetățenii din Republica Moldova, având în vedere faptul că acest rezultat nu ar fi fost posibil fără mobilizarea excepțională, atât pe teritoriul Basarabiei, cât și în Diaspora. Dacă ne uităm la structura votanților vom vedea un vot masiv al tinerilor, chiar dacă de obicei se spune că tinerii nu ies la vot, de data aceasta tinerii au ieși masiv în Diaspora cât și în Basarbia.

Victoria Maiei Sandu este cu atât mai semnificativă cu cât, zone cu profil rusofon din Basarabia au votat cu Maia Sandu, cartiere rusofone din Chișinău au votat în majoritate cu Maia Sandu. Raioane unde te-ai fi așteptat să câștige Dodon au fost câștigate de Maia Sandu. Acest lucru ne arată că și electoratul mai apropiat de Rusia a înțeles că această cale a politicienilor corupți, a combinagiilor care nu înțeleg adevăratele priorități ale cetățenilor nu mai au funcționează, iar cinstea, onestitatea, bunul simț care au fost reprezentate de Maia Sandu au avut câștig de cauză”, a spus directorul INSCOP Research.

De asemenea, sociologul susține că Maia Sandu nu va putea gestiona situația Republicii Moldova cu un guvern de altă culoare față de cel din care face ea parte.

„Pe termen mediu și lung e doar un prim pas. În mod normal, Maia Sandu, după ce va prelua funcția, va încerca să declanșeze și procesul alegerilor anticipate, pentru că nu e suficient să ai doar un președinte pro-european în Republica Moldova, e nevoie și de un guvern european, nu de un guvern socialist. Opțiunea alegătorilor este atât de netă, adică un procent de 15% diferență între Maia Sandu și Igor Dodon, pentru a a lăsa țara să fie administrată de un guvern socialist.

Opinia cetățenilor este foarte clară în această privință, prin urmare alegerile anticipate ar putea reprezenta mișcarea firească care ar trebui făcută perioada următoare, tocmai pentru a oferi șansa cetățenilor de a se exprima, și șansa de a oferi Republicii Moldova un Guvern pro-european, nu din considerente geopolitice, pentru că avem de multe ori tentația asta de interpreta orientarea pro-europeană, nu despre asta vorbim dar este în beneficiul cetățenilor din Republica Moldova ca țara să fie condusă de un președinte și de un guvern de aceeași culoare politică.

Noi, în România, am experimentat dureroasa coabitare între un președinte de o culoare, un guvern de altă culoare și știm că lucrurile nu funcționează în acest fel. O guvernare pro-europeană va însemna dezvoltare, șansa bunăstării, beneficii mai multe pentru cetățenii din Republica Moldova și șansa unei apropieri între România și Republica Moldova.

Întrebat dacă va avea parte Republica Moldova de schimbări semnificative odată cu preluarea funcției de președinte de către Maia Sandu, sociologul răspunde: „Acest lucru este o speranță”.

„Cu siguranță va încerca, însă Maia Sandu va putea să ducă aceste schimbări, dacă va avea și un Guvern cu care să lucreze. Dacă va avea un Guvern care îi va pune bețe în roate, evident că acest lucru îi va limita aria de acțiune și nu va fi deloc în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”, a conchis Ștefureac.

În urma alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, după numărarea a 99,91 % din voturi, Maia Sandu are 57,71 %, în timp ce Igor Dodon este creditat cu 42,29.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata