DECLARAȚIE: Plahotniuc a plecat, dar nu și oamenii lui, care continuă să comită fărădelegi

0 106

Persoanele loiale fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, o duc bine și după plecarea acestuia din țară. O spune preşedintele Organizației pentru Drepturile Omului „Dreptul la Dreptate”, Pavel Grigorciuc, avându-l în vedere pe fostul procuror PCCOCS Vitalie Busuioc, care în prezent activează la Serviciul Fiscal de Stat. „Indiferent de faptul că puterea s-a schimbat – deşi observând evenimentele din ţară, tot mai puţin mi pare ca este aşa – foarte mulţi oameni care au ajutat grupului criminal a lui Plahotniuc să săvârşească infracţiuni împotriva poporului continuă să rămână nepedepsiţi, iar unii dintre ei continuă să se afle în funcţii”, a declarat Pavel Grigorciuc în cadrul unei conferințe de presă la IPN.

Pavel Grigorciuc a menţionat că există martori care pot demonstra că Vitalie Busuioc a încercat să influenţeze judecătorul de urmărire penală într-un dosar intentat lui Renato Usatîi. De asemenea, există dovezi de fabricare a dosarului care vizează organizarea tentativei de omor a lui Vlad Plahotniuc, în urma căruia un om a fost băgat la închisoare. Pavel Grigorciuc a dat și exemplul unui întreprinzător care ar fi fost amenințat de procuror cu fabricarea unui dosar penal dacă nu-și cedează activele. Grigorciuc spune că bărbatul a refuzat, i-ar după câteva zile și-a pierdut fiul, care a fost omorât în bătaie.

Pe lista persoanelor loiale lui Plahotniuc, Pavel Grigorciuc l-a trecut și pe Adrian Popenco, care a activat la Procuratura Anticorupţie. Grigorciuc, spune că acesta ar fi tergiversat ancheta de investigaţie a furtul miliardului, pentru a putea distruge dovezile. Adrian Popenco este acuzat că a participat la mai multe atacuri raider, inclusiv asupra Victoriabank, ASITO şi Victoria Asigurări. Pentru acţiunile sale, procurorul ar fost remunerat cu posturi înalte şi venituri generoase, afirmă preşedintele Organizației pentru Drepturile Omului „Dreptul la Dreptate”.

Pavel Grigorciuc se întreabă cum a reuşit Adrian Popenco să se eschiveze de răspundere și a mai și rămas în proprietate cu mașini și case de lux, trecute oficial după rude. Activistul a prezentat o secvență video în care lipește pe poarta gospodăriei procurorului un autocolant cu mesajul:  „Atenţie! Sunt un corupt! Am luat! Am dat şi o să mai iau mită! Locul meu e la puşcărie”. Pavel Grigorciuc crede că lui Adrian Popenco trebuie să-i fie confiscate bunurile ascunse și trecute în posesia statului, iar el să fie dus la puşcărie.

Pavel Grigorciuc a făcut apel către cetăţeni să anunţe dacă cunosc informații despre judecători şi procurori corupţi. „Sperăm că procurorii corupţi vor fi demişi din funcţii, trimişi la închisoare pentru ceea ce au făcut, iar proprietăţile lor vor fi confiscate de stat”, a fost mesajul preşedintelui Organizației pentru Drepturile Omului „Dreptul la Dreptate”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata