Decretul privind folosirea Armatei Naționale pe durata stării de urgență a fost publicat în Monitorul Oficial

0 292

 

Hotărâre Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial.

De menționat că documentul a fost expediat în adresa Parlamentului care urmează să adopte o decizie finală în acest sens.

Potrivit Hotărârii Guvernului, starea de urgență nu prevede închiderea economică a R. Moldova iar măsurile aplicate vor fi corespunzătoare „comportamentului cetățenilor”.

Totodată, în Monitorul Oficial a fost publicat și Decretul privind folosirea Armatei Naționale pe durata stării de urgență în sănătate publică.

Astfel, militarii vor acorda sprijinul necesar autorităților statului în acțiunile de supraveghere a respectării de către persoanele fizice

și juridice a măsurilor de prevenire și control a răspândirii infecției cu COVID-19.

„Armata Națională va acorda sprijinul necesar autorităților statului, cu personal și mijloace logistice, în activitățile de asigurare a ordinii publice și respectării

de către persoanele fizice și juridice a măsurilor de prevenire și control a răspândirii infecției cu COVID-19, a misiunilor de patrulare, a regimului special de circulație

pe teritoriul țării, a pazei și protecției unor obiective/zone și infrastructurii critice, a transportului de efective, materiale și tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, a triajului epidemiologic, a asistenței medicale și altor misiuni stabilite de Comisia națională extraordinară de sănătate publică”, menționează Moldpres.

În decret se mai specifică că „Armata Națională va interveni în conformitate cu hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică”.

Amintim că Guvernul Republicii Moldova a aprobat marți, 30 martie, o Hotărâre prin care cere revenirea la starea de urgență în R.Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata