Deputat român despre situația politică în Republica Moldova: „Maia Sandu a acționat corect”

0 131

Din punct de vedere politic, preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a acţionat corect atunci când a evitat candidatul propus de o majoritate parlamentară

formată din PSRM, Partidul Şor şi alţii. Din punct de vedere juridic, mingea este acum pe terenul Curţii Constituţionale, care trebuie să dea un verdict

cu privire la constituţionalitatea acestei decizii. Despre aceasta a vorbit deputatul român Matei Dobrovie, în cadrul emisiunii Punctul pe Azi.

Cert e că, în Parlamentul de la Chişinău s-a format „o majoritate anti anticipate”, o majoritate care exista, de altfel, dar a fost ascunsă până acum,
mai spune Matei Dobrovie, iar Bucureştiul îşi doreşte la Chişinău un guvern pro reforme, pentru ca R. Moldova să îndeplinească angajamentele luate
în cadrul Acordului de Asociere. „E clar că această nouă majoritate PSRM – Şor şi ceilalţi nu au interesul să facă aceste lucruri şi chiar să blocheze aceste lucruri”,
spune deputatul.

„Din punct de vedere politic, Maia Sandu a acţionat total corect. Cu acest Parlament lucrurile nu au mers bine, s-a văzut că s-au votat nişte legi care nu au nicio legătură cu problemele stringente ale cetăţenilor, fie că ne referim la gestionarea pandemiei sau crizei economiei, de către guvernul Chicu-Dodon, în schimb se votau legi privind limba rusă, statutul Găgăuziei şi multe lucruri ce nu ţineau de interesul cetăţeanului şi necesităţile imediate.
Este cert că acuzaţiile pe care le aduce Maia Sandu unor parlamentari sunt justificate, dat fiind că o parte din ei apar în diferite investigaţii, inclusiv în furtul miliardului. Poţi să vii cu nişte semnături, dar nu ştiu cat de credibile sunt aceste semnături având în vedere că există fenomene anormale precum Ilan Şor – cercetat penal, fugit din ţară, bănuiesc că şi domnul Şor semnează această majoritate formalizată. PE de altă parte avem deputaţi precum domnul Gaţcan, despre care ştim că a fost şantajat şi ameninţat şi avem acele scene incredibile din Parlament, care s-au produs. Ar fi o lipsă de reponsabilitate să ea guvernarea  unei guvernări care a demonstrat că nu poate să gestioneze corect afacerile ţării, a gestionat prost pandemia, economia, nu a făcut reforme pentru care R. Moldova s-a angajat în cadrul Acordului de Asociere, dovadă că nu s-au găsit vinovaţii pentru furtul miliardului şi nici pentru alte devalizări masive din băncile moldoveneşti”, declară deputatul român.

De partea cealaltă, deputatul Pentru Moldova Sergiu Sîrbu spune că Chişinăul are nevoie de un Guvern până la alegerile anticipate, iar dizolvarea Parlamentului, acum, atunci timp de vreo 6 luni nu va avea cine să semneze acte ce ţin de vaccin, spre exemplu, iar R. Moldova se va aprofunda într-o criză.

„Eu nu înţeleg de ce s-au răzgândit domnii, pentru că domnul Dodon şi PSRM ne spuneau că sunt de acord cu anticipatele, iar acuma, ce să vezi, se formează o majoritate care ne spune că anticipate nu acum, dar nici nu spune când le-ar vrea, nişte anticipate amânate până când speră domniile lor, probabil, că va mai scădea ratingul Maiei Sandu”, spune Matei Dobrovie.

De asemenea, directorul Centrului de Resurse Juridice, Vlad Gribincea, declară că, în cazul în care Curtea Constituţională va declara ilegală decizia Maiei Sandu de a nu lua în seamă propunerea unei majorităţi parlamentare, nu crede că se va ajunge până la suspendarea preşedintelui Maia Sandu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata