Deputaţii se întrunesc joi în şedinţa Parlamentului

0 49

Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit astăzi în şedinţă, în cadrul căreia a aprobat ordinea de zi a şedinţelor plenare pentru următoarele două săptămâni.

Potrvit Direcţiei generale comunicare şi relaţii publice a Parlamentului Republicii Moldova, deputaţii  vor examina mai multe proiecte de lege şi hotărâri,

inclusiv proiectul de modificare a Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, proiectul de lege cu privire la grupurile de acţiune locală,

proiectul de lege pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind serviciile de sănătate ocupaţională, proiectul de modificare a Legii

cu privire la locuinţe, proiectul pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la avocatură, proiectul de hotărâre cu privire la Raportul Comisiei ”Laundromat”, ş.a.

Sunt planificate audierea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică în problema creşterii preţurilor la produsele petroliere,

precum şi audieri parlamentare privind situaţia de la complexul sportiv ”Chişinău Arena”.

Mâine, 4 martie, Parlamentul se va întruni în şedinţă plenară cu începere de la ora 10.00.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata