Detalii noi despre răpirea lui Ceaus, după ce Voicu a fost convocat de Ciocoi la raport

0 113

Premierul interimar Aureliu Ciocoi l-a convocat dimineață pe ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne, Pavel Voicu pentru a discuta cazul privind răpirea pe teritoriul Republicii Moldova a fostului judecător ucrainean Nicolae Ceaus.

Pavel Voicu l-a informat pe Aureliu Ciocoi despre investigațiile organelor de drept cu privire la acest caz și a menționat că a fost pornită o cauză penală de către procurorii PCCOCS. Totodată, Voicu a precizat că oamenii legii au găsit trei automobile, care au fost utilizate în răpirea victimei, a fost stabilit traseul deplasării infractorilor, dar și persoanele implicate în răpirea lui Ceaus, un suspect fiind reținut.

De asemena, poliția și procurorii au stabilit un cerc de persoane, având cetățenia altui stat, care au intrat în țara noastră începând din data 23 martie, inclusiv în ziua când a avut loc răpirirea. Ministrul de Interne a spus că informațiile despre aceste persoane sunt verificate minuțios.

Voicu a mai menționat că instituțiile statului au obținut mai multe probe relevante în dosarul pornit, inclusiv înregistrări video, înscrisuri și amprente digitale.

Pavel Voicu a precizat că au fost sporirea verificărilor la toate punctele de trecere a frontierei, după ce în spațiul public au apărut informații precum că o mașină cu numere diplomatice a trecut prin coridorul verde fără control vamal.

Amintim că, sâmbătă, un fost judecător ucrainean, suspectat de luare de mită, a fost răpit din curtea unui bloc din sectorul Centru al Capitalei. Este vorba despre Nicolae Ceaus, de 54 de ani. Anunţul a fost făcut pe Facebook chiar de avocatul său, Iulian Balan. În martie 2017, judecătorului ucrainean a fost prins cu o mită de 150.000 de dolari pe teritoriul Ucrainei. Presa de la Kiev scria atunci că magistratul a ascuns o parte din bani în borcane, îngropându-le în propria curte. Procurorii ucraineni nu l-au putut însă reţine pentru că el avea imunitate care putea fi retrasă doar cu acordul Radei. Deputaţii au permis acest lucru abia în 6 septembrie 2017, după ce judecătorul a reuşit să fugă.

Totodată, Serviciul de Informaţii şi Securitate acuzat de implicarea în cazul răpirii fostului judecător ucrainean, neagă acest fapt. Într-un comunicat de presă, instituția menționează că cooperează cu organele competente pentru a stabili toate circumstanţele pe marginea acestui incident.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata